PARCÁ, parchez, vb. I. Tranz. A lăsa un vehicul să staționeze într-un loc public (anume amenajat); a depozita materiale, utilaje etc. într-un parc (2). – Din fr. parquer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PARCÁ vb. I. tr. A așeza într-un parc (3) [în DN] (autovehicule); a gara. [< fr. parquer].
Sursa: Dicționar de neologisme
PARCÁ cv. tr. a așeza într-un parc (3) (autovehicule); a gara. (< fr. parquer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
parcá (a ~) vb., ind. prez. 3 parcheázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită PARCÁ, parchez, vb. I. Tranz. A lăsa un vehicul să staționeze într-un loc public (anume amenajat); a depozita materiale, utilaje etc. într-un parc (2). – Din fr. parquer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PÁRCĂ1 adv. Se pare că..., s-ar crede că..., s-ar zice că...; (în construcții negative) nu prea. Parcă îl cunosc. ♦ Este posibil, se pare că da. Mă cunoști? – Parcă. ♦ (Cu valoare de conjuncție) Ca și cum, ca și când. Îmi răspunde parcă n-ar avea gură. ♦ Ca și cum ar fi, ca și când ar fi. Venea parcă o adiere. – Părea + că.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PÁRCĂ2, parce, s. f. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre cele trei divinități ale destinului oamenilor din mitologia romană, reprezentate sub înfățișarea unor femei bătrâne. – Din lat. Parca, fr. Parque.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
!Párcă s. propriu f., g.-d. art. Párcei; pl. Párce, art. PárceleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită párcă adv.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită parcă adv. pare că, s´ar zice că: parcă doarme.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PÁRCĂ1 adv. Se pare că..., s-ar crede că..., s-ar zice că...; (în construcții negative) nu prea. Parcă îl cunosc. ♦ Este posibil, se pare că da. Mă cunoști? – Parcă. ♦ (Cu valoare de conjuncție) Ca și cum, ca și când. îmi răspunde parcă n-ar avea gură. ♦ Ca și cum ar fi, ca și când ar fi. Venea parcă o adiere. – Părea + că.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PÁRCĂ2, parce, n. pr. f. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre cele trei surori, zeițe ale sorții din mitologia romană, reprezentate sub înfățișarea unor femei bătrâne. – Din lat. Parca, fr. Parque.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)