Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele parapon:

PARÁPON s. n. (Înv., reg. și fam.) Supărare; tristețe; necaz, ciudă. [Acc. și: parapón] – Din ngr. paráponon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



parapón (-oáne), s. n. – Supărare, ceartă, motiv de discordie. – Mr. parapun. Ngr. παράπονον (Cihac, II, 683; Gáldi 220). – Der. paraponisi, vb. refl. (a se plînge, a se supăra), din ngr. παραπονῶ, aorist παραπόνησα (Graur, BL, IV, 107).
Sursa: Dicționarul etimologic român

parápon n., pl. e (ngr. paráponon, geamăt, vaĭet, d. vgr. pónos, osteneală, luptă, și poiné, răsplată, lat. poena, pedeapsă. V. punibil). Fam. Iron. Mare nemulțămire [!] și jăluire [!]: paraponu cuĭva că perde [!] locmalele. A avea un parapon pe cineva, a avea o mare supărare pe el.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!parápon/parapón (înv., fam.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

paràpon n. 1. mâhnire, plânset: mă apucă un parapon mare și sfășietor POP.; 2. (ironic) nemulțumire de a fi fost trecut cu vederea la împărțirea slujbelor: are un parapon. [Gr. mod. PARÁPONOS, plânset, vaiet].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PARÁPON s. n. (înv. și fam.) Supărare; tristețe; necaz, ciudă. [Acc. și: parapón] - Din ngr. paráponon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARÁPON s. n. (Înv., reg. și fam.) Supărare; tristețe; necaz, ciudă. [Acc. și: parapón] – Din ngr. paráponon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

parapón (-oáne), s. n. – Supărare, ceartă, motiv de discordie. – Mr. parapun. Ngr. παράπονον (Cihac, II, 683; Gáldi 220). – Der. paraponisi, vb. refl. (a se plînge, a se supăra), din ngr. παραπονῶ, aorist παραπόνησα (Graur, BL, IV, 107).
Sursa: Dicționarul etimologic român

parápon n., pl. e (ngr. paráponon, geamăt, vaĭet, d. vgr. pónos, osteneală, luptă, și poiné, răsplată, lat. poena, pedeapsă. V. punibil). Fam. Iron. Mare nemulțămire [!] și jăluire [!]: paraponu cuĭva că perde [!] locmalele. A avea un parapon pe cineva, a avea o mare supărare pe el.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!parápon/parapón (înv., fam.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

paràpon n. 1. mâhnire, plânset: mă apucă un parapon mare și sfășietor POP.; 2. (ironic) nemulțumire de a fi fost trecut cu vederea la împărțirea slujbelor: are un parapon. [Gr. mod. PARÁPONOS, plânset, vaiet].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PARÁPON s. n. (înv. și fam.) Supărare; tristețe; necaz, ciudă. [Acc. și: parapón] - Din ngr. paráponon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)