Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele paradox:

PARADÓX, paradoxuri, s. n. 1. Enunț contradictoriu și, în același timp, demonstrabil; părere (absurdă) contrară adevărului unanim recunoscut; p. ext. ciudățenie; enormitate, absurditate. 2. (În sintagma) Paradox hidrostatic = faptul că presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma vasului respectiv. [Pl. și: paradoxe] – Din fr. paradoxe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PARADÓX s.n. 1. Contradicție logică-formală, apărută în ciuda respectării corectitudinii logice a raționamentului; părere contrară adevărului unanim recunoscut; (p. ext.) ciudățenie, nepotrivire. 2. Fapt despre care se poate demonstra atât că este adevărat, cât și că este fals. [Pl. -xuri, -xe. / cf. fr. paradoxe, lat., gr. paradoxon < gr. para – contra, doxa – părere].
Sursa: Dicționar de neologisme

PARADÓX s. n. 1. enunț contradictoriu și în același timp demonstrabil, părere contrară adevărului unanim acceptat; (p. ext.) ciudățenie. ◊ fapt despre care se poate demonstra atât că este adevărat, cât și fals. 2. (fiz.) ~ hidrostatic = faptul că presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma lui. (< fr. paradoxe, gr. paradoxos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PARADÓX (‹ fr. {s}; gr. paradoxos „contrar opiniei comune” din para1- + gr. doxa „părere”) s. n. 1. Opinie (absurdă) contrară opiniei comune; afirmație, enunț ce contrazice cu mare efect unele idei și puncte de vedere recunoscute unanim; p. ext. nepotrivire, ciudățenie. 2. (LOG.) Situație care apare când din premise admise ca adevărate, printr-un raționament deductiv aparent valid, se ajunge la o concluzie contradictorie sau inacceptabilă în contextul credințelor îndeobște acceptate. Rezolvarea unui p. presupune fie descoperirea unei erori în premise, fie respingerea procesului de interferență, fie acceptarea concluziei dimpreună cu abandonarea uneia dintre premisele de până atunci. În religie, p. este invocat adesea ca expresie pentru adevărurile nedemonstrabile logic. ◊ Paradoxuri logice = p. exprimate numai prin termeni logici și din teoria mulțimilor. ◊ Paradoxuri semantice = p. care depind de noțiunea de referință sau de cea de adevăr. ◊ Paradoxurile lui Zenon = cele două mulțimi de argumente construite de Zenon și menite să-i discrediteze pe oponenții lui Parmenide; prima mulțime cuprindea 40 de argumente împotriva mișcării cunoscute azi ca: p. stadionului, p. lui Ahile, p. săgeții și p. șirurilor. 3. (FIZ.) Paradoxul hidrostatic = faptul, ciudat în aparență, că presiunea unui lichid pe fundul vasului în care se află nu depinde de forma și de dimensiunile vasului, ci doar de înălțimea suprafeței libere a lichidului în raport cu nivelul fundului.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*paradóx n., pl. e (vgr. pará-doxon, d. pará, alăturea, și dóxa, părere. V. doxă). Lucru care pare absurd, dar e adevărat: sfericitatea pămîntuluĭ a fost considerată mult timp ca un paradox. – Uniĭ zic paradoxă f. (fr. e m.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

!paradóx s. n., pl. paradóxuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

paradox n. părere contrară opiniunii generale.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PARADÓX, paradoxuri, s. n. 1. Enunț contradictoriu și, în același timp, demonstrabil; părere (absurdă) contrară adevărului unanim recunoscut; p. ext. ciudățenie; enormitate, absurditate. 2. (în sintagma) Paradox hidrostatic = faptul că presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma vasului respectiv. [Pl. și: paradoxe] – Din fr. paradoxe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARADÓX, paradoxuri, s. n. 1. Enunț contradictoriu și, în același timp, demonstrabil; părere (absurdă) contrară adevărului unanim recunoscut; p. ext. ciudățenie; enormitate, absurditate. 2. (În sintagma) Paradox hidrostatic = faptul că presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma vasului respectiv. [Pl. și: paradoxe] – Din fr. paradoxe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARADÓX s.n. 1. Contradicție logică-formală, apărută în ciuda respectării corectitudinii logice a raționamentului; părere contrară adevărului unanim recunoscut; (p. ext.) ciudățenie, nepotrivire. 2. Fapt despre care se poate demonstra atât că este adevărat, cât și că este fals. [Pl. -xuri, -xe. / cf. fr. paradoxe, lat., gr. paradoxon < gr. para – contra, doxa – părere].
Sursa: Dicționar de neologisme

PARADÓX s. n. 1. enunț contradictoriu și în același timp demonstrabil, părere contrară adevărului unanim acceptat; (p. ext.) ciudățenie. ◊ fapt despre care se poate demonstra atât că este adevărat, cât și fals. 2. (fiz.) ~ hidrostatic = faptul că presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma lui. (< fr. paradoxe, gr. paradoxos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PARADÓX (‹ fr. {s}; gr. paradoxos „contrar opiniei comune” din para1- + gr. doxa „părere”) s. n. 1. Opinie (absurdă) contrară opiniei comune; afirmație, enunț ce contrazice cu mare efect unele idei și puncte de vedere recunoscute unanim; p. ext. nepotrivire, ciudățenie. 2. (LOG.) Situație care apare când din premise admise ca adevărate, printr-un raționament deductiv aparent valid, se ajunge la o concluzie contradictorie sau inacceptabilă în contextul credințelor îndeobște acceptate. Rezolvarea unui p. presupune fie descoperirea unei erori în premise, fie respingerea procesului de interferență, fie acceptarea concluziei dimpreună cu abandonarea uneia dintre premisele de până atunci. În religie, p. este invocat adesea ca expresie pentru adevărurile nedemonstrabile logic. ◊ Paradoxuri logice = p. exprimate numai prin termeni logici și din teoria mulțimilor. ◊ Paradoxuri semantice = p. care depind de noțiunea de referință sau de cea de adevăr. ◊ Paradoxurile lui Zenon = cele două mulțimi de argumente construite de Zenon și menite să-i discrediteze pe oponenții lui Parmenide; prima mulțime cuprindea 40 de argumente împotriva mișcării cunoscute azi ca: p. stadionului, p. lui Ahile, p. săgeții și p. șirurilor. 3. (FIZ.) Paradoxul hidrostatic = faptul, ciudat în aparență, că presiunea unui lichid pe fundul vasului în care se află nu depinde de forma și de dimensiunile vasului, ci doar de înălțimea suprafeței libere a lichidului în raport cu nivelul fundului.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*paradóx n., pl. e (vgr. pará-doxon, d. pará, alăturea, și dóxa, părere. V. doxă). Lucru care pare absurd, dar e adevărat: sfericitatea pămîntuluĭ a fost considerată mult timp ca un paradox. – Uniĭ zic paradoxă f. (fr. e m.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

!paradóx s. n., pl. paradóxuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

paradox n. părere contrară opiniunii generale.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PARADÓX, paradoxuri, s. n. 1. Enunț contradictoriu și, în același timp, demonstrabil; părere (absurdă) contrară adevărului unanim recunoscut; p. ext. ciudățenie; enormitate, absurditate. 2. (în sintagma) Paradox hidrostatic = faptul că presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma vasului respectiv. [Pl. și: paradoxe] – Din fr. paradoxe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)