Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele papirus:

PAPÍRUS, papirusuri, s. n. 1. Plantă erbacee acvatică cu tulpina formată din foițe membranoase, care crește mai ales în Delta Nilului și în Africa Centrală (Cyperus papyrus). 2. Material sub formă de foiță, prelucrat din tulpina acestei plante, pe care se scria în antichitate. ♦ Vechi manuscris pe un astfel de material. – Din lat., fr. papyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



PAPÍRUS s.n. Plantă erbacee acvatică din a cărei tulpină membranoasă se scoteau niște foițe, folosite în antichitate și în evul mediu pentru a se scrie pe ele; foiță, foaie obținută dintr-o asemenea plantă. ♦ Manuscris scris pe astfel de foi. [Pl. -suri. / < fr., lat. papyrus, cf. gr. papyros].
Sursa: Dicționar de neologisme

PAPÍRUS s. m. 1. plantă erbacee acvatică din a cărei tulpină membranoasă se scoteau niște foițe, folosite în antichitate și în evul mediu pentru a se scrie pe ele. 2. foiță din papirus (1). 3. manuscris, text scris pe papirus (2). (< fr., lat. papyrus, gr. papyros)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PAPÍRUS (‹ fr., lat.) s. n. Plantă erbacee higrofită din Africa tropicală și subtropicală, din familia ciperaceelor, înaltă de peste 1 m (Cyperus papyrus). Folosită și ca plantă ornamentală, pe malul lacurilor artificiale sau naturale. ♦ Material pentru scris, obținut de egipteni și romani din tulpina acestei plante; document scris pe un astfel de material. Date la care a început fabricarea p. este situată la c. 3500 î. Hr. Unul dintre cele mai vechi manuscrise egiptene, complet și datat, este Papyrus Prisse, culegere de maxime scrise cu cerneală roșie și neagră în milen. 3 î. Hr. În Grecia a pătruns doar în sec. 6 î. Hr., răspândindu-se apoi în toată lumea greco-romană; din sec. 4 î. Hr. a început să fie înlocuit treptat cu pergamentul. A fost totuși folosit prin cancelarii până în sec. 10-11, ca suport pentru acte, diplome, scrisori.
Sursa: Dicționar enciclopedic

papírus1 (plantă) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

papírus2 (material pentru scris) s. n., (manuscrise) pl. papírusuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

papir(us) m. 1. un fel de trestie din Egipt cu cotorul triangular; 2. foaie de scris din cotorul acestei plante: să-i dai papirul ăsta chiar astă dimineață AL.; 3. cărți scrise pe papirus.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PAPÍRUS, (2) papirusuri, s. n. 1. Plantă erbacee acvatică cu tulpina formată din foițe membranoase, care crește mai ales în Delta Nilului și în Africa Centrală (Cyperus papyrus). 2. Material sub formă de foiță, prelucrat din tulpina acestei plante, pe care se scria în Antichitate. ♦ Vechi manuscris pe un astfel de material. – Din lat., fr. papyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PAPÍRUS, papirusuri, s. n. 1. Plantă erbacee acvatică cu tulpina formată din foițe membranoase, care crește mai ales în Delta Nilului și în Africa Centrală (Cyperus papyrus). 2. Material sub formă de foiță, prelucrat din tulpina acestei plante, pe care se scria în antichitate. ♦ Vechi manuscris pe un astfel de material. – Din lat., fr. papyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PAPÍRUS s.n. Plantă erbacee acvatică din a cărei tulpină membranoasă se scoteau niște foițe, folosite în antichitate și în evul mediu pentru a se scrie pe ele; foiță, foaie obținută dintr-o asemenea plantă. ♦ Manuscris scris pe astfel de foi. [Pl. -suri. / < fr., lat. papyrus, cf. gr. papyros].
Sursa: Dicționar de neologisme

PAPÍRUS s. m. 1. plantă erbacee acvatică din a cărei tulpină membranoasă se scoteau niște foițe, folosite în antichitate și în evul mediu pentru a se scrie pe ele. 2. foiță din papirus (1). 3. manuscris, text scris pe papirus (2). (< fr., lat. papyrus, gr. papyros)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PAPÍRUS (‹ fr., lat.) s. n. Plantă erbacee higrofită din Africa tropicală și subtropicală, din familia ciperaceelor, înaltă de peste 1 m (Cyperus papyrus). Folosită și ca plantă ornamentală, pe malul lacurilor artificiale sau naturale. ♦ Material pentru scris, obținut de egipteni și romani din tulpina acestei plante; document scris pe un astfel de material. Date la care a început fabricarea p. este situată la c. 3500 î. Hr. Unul dintre cele mai vechi manuscrise egiptene, complet și datat, este Papyrus Prisse, culegere de maxime scrise cu cerneală roșie și neagră în milen. 3 î. Hr. În Grecia a pătruns doar în sec. 6 î. Hr., răspândindu-se apoi în toată lumea greco-romană; din sec. 4 î. Hr. a început să fie înlocuit treptat cu pergamentul. A fost totuși folosit prin cancelarii până în sec. 10-11, ca suport pentru acte, diplome, scrisori.
Sursa: Dicționar enciclopedic

papírus1 (plantă) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

papírus2 (material pentru scris) s. n., (manuscrise) pl. papírusuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

papir(us) m. 1. un fel de trestie din Egipt cu cotorul triangular; 2. foaie de scris din cotorul acestei plante: să-i dai papirul ăsta chiar astă dimineață AL.; 3. cărți scrise pe papirus.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PAPÍRUS, (2) papirusuri, s. n. 1. Plantă erbacee acvatică cu tulpina formată din foițe membranoase, care crește mai ales în Delta Nilului și în Africa Centrală (Cyperus papyrus). 2. Material sub formă de foiță, prelucrat din tulpina acestei plante, pe care se scria în Antichitate. ♦ Vechi manuscris pe un astfel de material. – Din lat., fr. papyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)