PANDEMÓNIU s. n. (Livr.) Capitală imaginară a infernului; adunarea, sfatul demonilor. ♦ Fig. Adunare de oameni sau loc în care domnește discordia, dezordinea, corupția. – Din fr. pandémonium, it. paademonio.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PANDEMÓNIU s.n. (Mit.) Loc imaginar situat în infern, unde se presupunea că se adună demonii; adunarea, sfatul demonilor. ♦ (Fig.) Adunare de bandiți, de oameni răi, de scelerați. [Pron. -niu. / < fr. pandémonium, cf. gr. pas – tot, daimon – demon].
Sursa: Dicționar de neologisme
PANDEMÓNIU s. n. 1. (mit.) loc imaginar în infern, unde se presupune că se adună demonii. 2. (fig.) adunare de bandiți, de oameni răi, scelerați. (< fr. pandémonium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*pandemóniŭ n. (format de poetu englez Milton [1674] d. vgr. pân, tot, și daimon, demon, drac, ca să numească locu unde fusese alungațĭ îngeriĭ rebelĭ). Capitala ĭaduluĭ, locu de adunare al dracilor. Fig. Iron. Adunare de oamenĭ răĭ. Adunare în general: pandemoniu uneĭ reviste.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pandemóniu (livr.) [niu pron. niu] s. n., art. pandemóniulSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pandemoniu n. 1. loc închipuit unde se crede că s´adună demonii; 2. fig. reunire de oameni adunați spre a face rău; 3. adunare sgomotoasă: învățații pandemoniului nostru literar NEGR.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a