PALPÍT, palpite, s. n. (Înv.) Palpitație. – Din it. palpito.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PALPÍT, palpituri, s. n. (Înv.) Palpitare; palpitație. – Postverbal al lui palpita.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
*pálpit și palpít, a -á v. intr. (lat. pálpito, -áre; fr. palpiter). Bat maĭ tare: a-țĭ palpita inima de bucurie, de frică. Tremur convulsiv, vorbind de carnea animalelor de curînd ucise. Tremur de emoțiune: a palpita de bucurie. V. zvîcnesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
palpít (înv.) s. n., pl. palpíteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită PALPÍT, palpite, s. n. (înv.) Palpitație. – Din it. palpito.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PALPÍT, palpite, s. n. (Înv.) Palpitație. – Din it. palpito.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PALPÍT, palpituri, s. n. (Înv.) Palpitare; palpitație. – Postverbal al lui palpita.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
*pálpit și palpít, a -á v. intr. (lat. pálpito, -áre; fr. palpiter). Bat maĭ tare: a-țĭ palpita inima de bucurie, de frică. Tremur convulsiv, vorbind de carnea animalelor de curînd ucise. Tremur de emoțiune: a palpita de bucurie. V. zvîcnesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
palpít (înv.) s. n., pl. palpíteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită PALPÍT, palpite, s. n. (înv.) Palpitație. – Din it. palpito.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
palpit - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul palpita
palpit - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul palpita