pahuí, pers. 3 sg. pahuiéște, vb. IV refl. (reg.; despre ochi) a se împăienjeni, a se încețoșa.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
păhúi1, păhúi, s.m. (reg.) 1. pădure tânără, desiș, mladă. 2. copăcel, arbust, puiet; copac, fag. 3. om înalt și bine făcut. 4. molid. 5. cânepă de toamnă; hăldan. 6. loc unde se adăpostesc găinile noaptea.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
păhúi2, -ie, adj. (reg.) năuc, aiurit, zăpăcit; prost.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
păhúi (-i), s. m. – Copac înalt. Origine necunoscută, poate expresivă. În Olt. și Trans. Aceleiași familii aparțin păhuie, s. f. (Olt., căpiță); păhaie, s. f. (Mold., javră).Sursa: Dicționarul etimologic român