PADIȘÁH, padișahi, s. m. Titlu purtat (în trecut) de monarh în unele țări din Orientul Apropiat și Mijlociu; persoană purtând acest titlu. – Din tc. pādișāh, fr. padisah.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a padișáh (padișáhi) s. m. – Sultan al Turciei. Tc. padișah (Șeineanu, III, 93; Lokotsch 1604) din per. pad „protector” și šah „suveran”, cf. fr. padichah și șah.Sursa: Dicționarul etimologic român
*padișáh m. (turc. [d. pers.] padišah, protectoru regilor. V. șah). Titlu oficial al sultanuluĭ turcesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
padișáh s. m., pl. padișáhiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Padișah m. titlu persan ce corespunde sinonimului arab Sultan (Osman luă cel dintâiu, în 1300, acest titlu): Padișahul vostru va să facă țara un pământ turcesc BOL. [Turc. PADIȘAH, Împărat, lit. protectorul regilor].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PADIȘÁH, padișahi, s. m. Titlu purtat (în Evul Mediu și în epoca modernă) de monarh în unele țări din Orientul Apropiat și Mijlociu; persoană purtând acest titlu. – Din tc. pādișāh, fr. padisah.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)