Am găsit 22 de definiții pentru cuvantul/cuvintele pălămar:

palamár (-re), s. n. – Cablu, funie. – Var. (Munt.) pălimar, pălămar. Mr. pălămar. Cat. palomerit. palamaro, palamarre prin intermediul ngr. παλαμάρι (Șeineanu, ZRPh., XXX, 311; Șeineanu, II, 280; Lokotsch 1616; REW 6181; Vasmer, Gr., 106), cf. tc., alb., sb., cr., bg. palamar.Cf. parîmă.
Sursa: Dicționarul etimologic român



1) palamár și pălimár m. (rut. palamár, rus. ponamárĭ, vsl. panamonarĭ, paramonarĭ, d. gr. paramonários, care vine d. para-meno, rămîn pe lîngă). Mold. nord. Clisiarh, paraclisier, servitor și, une-orĭ, cîntăreț de biserică.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) palamár și pălimár n., pl. e (turc. [alb. sîrb. bg. ung.] palamár [bg. și pălimár], ngr. -mári, it. palamaro, pv. polomar, d. cat. palomer și palomera, numele unor pînze și funiĭ la corabie, paloma, porumb, porumbiță, sp. paloma, porumb, palomar, o funie de la corabie. V. porumb). Odgon, funie de legat pluta. – În Olt. numaĭ pălimár. În Trans. pălămár. V. parîmă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

palamar n. otgon, funie groasă de ancoră. [Turc. PALAMAR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PĂLĂMÁR2, pălămare, s. n. (Pop.) Odgon, parâmă. [Var.: pălimár s. n.] – Din tc. palamar, ngr. palamári.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pălămár (pălămári), s. m. – Paracliser. – Var. palamar; pălimar. Ngr. παλαμονάριος, sl. paramonarĭ, prin intermediul rut. palamar (Cihac, II, 240). În Mold.Der. pălămărie, s. f. (funcție de paracliser).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pălămár, V. palamar 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pălămar m. Mold. paraclisier: ca un pălămar cu isonu AL. [Rut. PALAMAR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PĂLĂMÁR2, pălămare, s. n. (Pop.) Odgon, parâmă. [Var.: pălimár s. n.] – Din tc. palamar, ngr. palamári.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PĂLĂMÁR2, pălămare, s. n. (Pop.) Odgon, parâmă. [Var.: pălimár s. n.] – Din tc. palamar, ngr. palamári.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pălămár (pălămári), s. m. – Paracliser. – Var. palamar; pălimar. Ngr. παλαμονάριος, sl. paramonarĭ, prin intermediul rut. palamar (Cihac, II, 240). În Mold.Der. pălămărie, s. f. (funcție de paracliser).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pălămár, V. palamar 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pălămár2 (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pălămar m. Mold. paraclisier: ca un pălămar cu isonu AL. [Rut. PALAMAR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PĂLĂMÁR2, pălămare, s. n. (Pop.) Odgon, parâmă. [Var.: pălimár s. n.] – Din tc. palamar, ngr. palamári.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)