oțărire f. Mold. 1. indignațiune: am rămas mut de oțărire și de rușine NEGR.; 2. înfiorare, spaimă: pe margini de prăpăstii călcând făr' oțărire AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
oțărî́re f. Acțiunea de a te oțărî, înfiorare din cauza dezgustuluĭ saŭ groazeĭ. Îndîrjire.
Sursa: Dicționaru limbii românești
Forme flexionare:
oțărire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul oțări