OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a oțetár m. (d. oțet; bg. ocetar). Fabricant orĭ vînzător de oțet. Un arbore originar din America de nord și ale căruĭ fructe îs niște drupe purpuriĭ conice de un gust acrișor (rhus týphina). S. n., pl. e. Șip de ținut oțetu la masă (și tot serviciu la un loc cu șipu de untdelemn).
Sursa: Dicționaru limbii românești
oțetár1 (arbore) s. m., pl. oțetáriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită oțetár2 (serviciu de masă pentru oțet și ulei) (rar) s. n., pl. oțetáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită oțetar m. 1. fabricant sau vânzător de oțet; 2. arbore ce se cultivă ca plantă decorativă, cu fructe mici roșii-purpurii având un gust acricios (Rhus typhina).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina). – Oțet + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a oțetár m. (d. oțet; bg. ocetar). Fabricant orĭ vînzător de oțet. Un arbore originar din America de nord și ale căruĭ fructe îs niște drupe purpuriĭ conice de un gust acrișor (rhus týphina). S. n., pl. e. Șip de ținut oțetu la masă (și tot serviciu la un loc cu șipu de untdelemn).
Sursa: Dicționaru limbii românești
oțetár1 (arbore) s. m., pl. oțetáriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită oțetár2 (serviciu de masă pentru oțet și ulei) (rar) s. n., pl. oțetáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită oțetar m. 1. fabricant sau vânzător de oțet; 2. arbore ce se cultivă ca plantă decorativă, cu fructe mici roșii-purpurii având un gust acricios (Rhus typhina).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a