Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele otrava:

OTRÁVĂ, otrăvuri, s. f. 1. Substanță chimică toxică, care, introdusă sau formată în organism, provoacă tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



otrávă (otrắvi), s. f. s.f.1. Venin. – 2. Harpie. – 3. (Arg.) Femeie de stradă, prostituată. – Megl. utroavă. Sl. otrava (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 151; Conev 93), cf. bg., sb. otrov, bg. otrav, ceh. otrava.Der. otrăvi, vb. (a învenina, a intoxica), din sl. otraviti; otrăvicios, adj. (veninos); otrăvitor, adj. (veninos, toxic); contraotravă, s. f. (antidot), format după fr. contre-poison.
Sursa: Dicționarul etimologic român

OTRAVĂ adormire, agheasmă, dedițel.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

otravă, otrăvuri s. f. (peior.) 1. femeie urâtă. 2. om rău.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

otrávă f., pl. ăvĭ și otrăvurĭ (vsl. bg. rus. otráva; bg. și otrova. V. otrăvesc). Venin, substanță toxică, substanță care ucide. Fig. Amărăcĭune, întristare.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!otrávă (o-tra-) s. f., g.-d. art. otrắvii; (soiuri) pl. otrắvuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

otravă f. 1. substanță ce poate altera organismul și chiar a-l distruge; 2. fig. amărăciune. [Slav. OTRAVA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

OTRÁVĂ, otrăvuri, s. f. 1. Substanță chimică toxică, care, introdusă sau formată în organism, provoacă tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

otrávă (otrắvi), s. f. s.f.1. Venin. – 2. Harpie. – 3. (Arg.) Femeie de stradă, prostituată. – Megl. utroavă. Sl. otrava (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 151; Conev 93), cf. bg., sb. otrov, bg. otrav, ceh. otrava.Der. otrăvi, vb. (a învenina, a intoxica), din sl. otraviti; otrăvicios, adj. (veninos); otrăvitor, adj. (veninos, toxic); contraotravă, s. f. (antidot), format după fr. contre-poison.
Sursa: Dicționarul etimologic român

OTRAVĂ adormire, agheasmă, dedițel.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

otravă, otrăvuri s. f. (peior.) 1. femeie urâtă. 2. om rău.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

otrávă f., pl. ăvĭ și otrăvurĭ (vsl. bg. rus. otráva; bg. și otrova. V. otrăvesc). Venin, substanță toxică, substanță care ucide. Fig. Amărăcĭune, întristare.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!otrávă (o-tra-) s. f., g.-d. art. otrắvii; (soiuri) pl. otrắvuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

otravă f. 1. substanță ce poate altera organismul și chiar a-l distruge; 2. fig. amărăciune. [Slav. OTRAVA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a