Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele ortodox:

ORTODÓX, Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu principiile tradiționale ale unei doctrine, ale unei dogme etc., considerată ca fiind singura adevărată; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ORTODÓX, -Ă adj. 1. (adesea s.) Care aparține religiei creștine răsăritene. 2. Care se potrivește strict cu principiile tradiționale. ♦ Conform cu principiile tradiționale ale unei doctrine; (despre oameni) care respectă cu strictețe astfel de principii. [Cf. lat. orthodoxus, gr. orthodoxos < orthos – drept, doxa – părere].
Sursa: Dicționar de neologisme


ORTODÓX, -Ă adj. 1. (și s. m. f.) care aparține religiei creștine răsăritene, (adept) al ortodoxiei. 2. conform cu principiile tradiționale ale unei doctrine sau concepții; (despre oameni) care respectă cu strictețe astfel de principii. (< fr. ortodoxe, lat. orthodoxus, gr. orthodoxos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ortodóx (ortodócși), s. m.1. Persoană de religie creștină răsăriteană. – 2. (Arg.) Prost, neghiob. Fr. orthodoxe.Der. ortodoxie, s. f. (religie creștină răsăriteană).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*ortodóx, -ă adj., pl. m. cșĭ (vgr. orthódoxos, d. orthós, drept, și dóxa, opiniune. V. extero-dox, dogmă). Conform opiniuniĭ religioase considerate ca adevărate: doctrină ortodoxă. Conform opiniuniĭ religioase greco-orientale (în opoz. cu catolic, protestant): biserica ortodoxă (V. pravoslavnic). Fig. Conform adevăratelor principiĭ în morală, literatură ș. a. Subst. Cel ce se ține de ortodoxie, drept credincĭos. Adv. În mod ortodox. – Creștiniĭ ortodocșĭ aŭ început a nu maĭ recunoaște autoritatea papiĭ la 858 supt [!] patriarhu Fotiŭ din Constantinopol. Schizma [!] deplină s´a făcut la 1054. La 1700 o parte din Româniĭ din Transilvania (unițiĭ) s´aŭ supus din noŭ papiĭ (și bine aŭ făcut!) admițînd existența purgatoriuluĭ, dar păstrîndu-șĭ formele exterioare ale cultuluĭ oriental și limba românească în oficiŭ în locu latineĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ORTODÓX, -Ă (‹ ngr., lat., fr.; {s} orto- + gr. doxa „gândire”) adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, care este conform cu doctrina acestei biserici. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii. ♦ (Despre persoane) Care urmează cu fermitate, cu fidelitate (sau dogmatic) o doctrină, o concepție etc. și nu se abate de la aceasta. 3. Biserica ortodoxă = biserică creștină din Orient, care s-a despărțit de cea de la Roma după Marea schismă din 1054. Cele mai vechi biserici ortodoxe au luat ființă în patriarhatele orientale ale Imp. Roman (Antiohia, Alexandria, Ierusalim și Constantinopol). Bisericile ortodoxe sunt autocefale și corespund, în general, unei țări. Un loc important în lumea ortodoxă îl ocupă viața monastică.
Sursa: Dicționar enciclopedic

!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ortodox a. 1. conform cu credința oficială, cu învățătura Bisericii; 2. se zice în special de Biserica răsăriteană: în opozițiune cu cea catolică: credința ortodoxă nu recunoaște autoritatea papei și permite preoților mai jos de episcopi să se însoare o singură dată; schisma între cele două Biserici datează dela 1054 și în 1700 o parte din ortodocși fură aduși sub ascultarea papei (așa-numiții Uniți); 3. fig. conform cu adevăratele principii, în morală, în literatură, etc. ║ m. cel ce profesează ortodoxismul, drept credincios.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a