Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele orta:

ORTÁ, ortale, s. f. (Înv.) 1. Unitate militară corespunzătoare unui regiment; (în armata turcească) regiment de ieniceri. 2. Trupă, ceată, bandă; grupare. – Din tc. orta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ortá (ortále), s. f.1.Regiment, grupare militară. – 2. Grup, adunare, clasă. Tc. orta „centru” (Șeineanu, II, 278; Lokotsch 1597), cf. ngr. όρτᾶς, sb., alb. orta.Der. ortac, s. m. (tovarăș, camarad), din tc. ortak (Roesler 600; Lokotsch 1598; Ronzevalle 38), cf. mr. urtac, alb., bg. ortak; ortăci, vb. refl. (a se întovărăși, a se împrieteni); ortăcie, s. f. (asociere, tovărășie, prietenie), în Banat și Trans.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ortá f. (turc. orta). Vechĭ. Regiment de ĭenicerĭ. Ceată de ostașĭ pămîntenĭ supt [!] Fanarioțĭ. Azĭ. Iron. Ceată, clasă, tagmă. V. cărdășie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ortá (înv.) s. f., art. ortáua, g.-d. art. ortálei; pl. ortále, art. ortálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ortà f. 1. (arhaic) regiment de ieniceri: ortale dese de cruntă ienicerime Al.; 2. ceată de ostași pământeni: două ortale de slujitori; 3. ceată, clasă (mai mult ironic): ortaua boierească. [Turc. ORTA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a