ÓRIE, orii, s. f. Plasă de prins pește, în formă de sac, folosită în apele curgătoare adânci, mânuită din luntre de doi oameni. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a órie (órii), s. f. – (Munt.) Plasă de pescuit. Origine incertă. Ar putea fi sb. oruhe „dispozitiv, instalație”. Relația propusă de Scriban, cu lat. horia „barcă” și cu tc. oria „pătrat”, nu e posibilă.Sursa: Dicționarul etimologic român
órie și hórie f. (cp. cu lat. horia, luntre de pescar, și turc. oria, pătrat [la cărțile de joc], cum cam e și forma oriiĭ). Munt. Mold. Plasă maĭ mare (lungă de vre-o 6 metri și lată de 5) pe care o poartă doĭ oamenĭ din doŭă luntri. (Poate fi întinsă și pe doŭă prăjinĭ care se deschid ca un foarfece și se poartă pe fundu apeĭ de un singur om dintr´o luntre). V. năvod.
Sursa: Dicționaru limbii românești
órie (-ri-e) s. f., art. ória (-ri-a), g.-d. art. óriei; pl. órii, art. óriile (-ri-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită òrie f. plasă de prins pește (întrebuințat la apa adâncă). [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a