Am găsit 4 definiții pentru cuvantul/cuvintele organizare:

ORGANIZÁRE, organizări, s. f. Acțiunea de a (se) organiza și rezultatul ei; p. ext. rânduială, disciplină, ordine. ♦ Orânduire, alcătuire. ◊ Organizarea producției = ansamblu de măsuri privind stabilirea, asigurarea și coordonarea mijloacelor de producție și a forței de muncă în vederea desfășurării producției cu maximum de eficiență economică. Organizarea muncii = ansamblu de măsuri privind asigurarea și utilizarea eficientă a forței de muncă. – V. organiza.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ORGANIZÁRE s.f. Acțiunea de a organiza și rezultatul ei. [< organiza].
Sursa: Dicționar de neologisme

ORGANIZÁRE s. f. acțiunea de a organiza; (p. ext.) rânduială, disciplină, ordine. ◊ alcătuire, orânduire. ♦ ~ social(-economică) = formațiune socială; ~ de stat = organizare politică și teritorială a unui stat. (< organiza)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

organizáre s. f., g.-d. art. organizắrii; pl. organizắri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Forme flexionare:

organizare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul organiza