ORÁȘ, orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare omenească cu dimensiuni variabile și dotări industriale, având de obicei funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine orășenești, croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a oráș (oráșe), s. n. – Urbe, tîrg, cetate. Mag. város (Miklosich, Slaw. Elem., 134; Cihac, II, 519), cf. sb., cr. varoš, alb. varroš, ngr. βαρόσι. – Der. orășan, s. m. (locuitor al orașului), apare în doc. slavorom. din 1439; orășenesc, adj. (de oraș); orășenește, adv. (ca la oraș); orășancă, s. f. (locuitoare a orașului); orășenime, s. f. (lume de la oraș); orăsnic (var. orăjnic), s. m. (titlu dat odinioară, în sec. XVII, armașului în Mold.), probabil pentru că avea în sarcină poliția urbană.Sursa: Dicționarul etimologic român
oráș n., pl. e (ung. város, de unde și bg. sîrb. varoš, oraș; turc. varoš, suburbie, alb. varróš, ngr. varósi). Asociațiunea unuĭ mare număr de case și curțĭ aliniate pe laturile stradelor [!]: orașele Statelor Unite s´aŭ dezvoltat răpede [!]. Locuitoriĭ unuĭ oraș: tot orașu e în picĭoare. Ședere la oraș, modu de vĭață al orășenilor: orașu te slăbește. Orașu etern, Roma: orașu sfînt, Ĭerusalimu, Medina, Meca, Roma, după religiunĭ. La oraș, într´un oraș (în opoz. cu la țară). În oraș, nu acasă: Acasă-ĭ boĭeru? – Nu. E în oraș. – În Serbia vároș (după sîrb.). V. cetate, urbe, sat.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ORÁȘ (‹ magh.) s. n. 1. Formă complexă de așezare umană, având dimensiuni variabile și multiple dotări edilitare, de obicei cu funcție politico-administrativă, industrială, comercială și culturală; construcțiile sunt grupate în ansambluri arhitectonice și organizate în zone cu utilizări bine definite (industriale, comerciale, administrative, de locuințe etc.); exercită o mare influență economică și organizatorică asupra zonei înconjurătoare. Primele o. au apărut în milen. 7-1 î. Hr. în Mesopotamia, Palestina, Egipt, China etc. (cea mai veche așezare urbană din lume este considerat Ierihonul, milen. 7 î. Hr.). Au cunoscut o mare dezvoltare în Grecia antică și în Imp. Roman. În perioada destrămării sclavagismului și al începutul Evului Mediu, în Europa apuseană a avut loc un proces de ruralizare a o., spre deosebire de răsăritul Europei, unde au continuat să se dezvolte. Începând din sec. 10, o. au cunoscut o nouă etapă în dezvoltarea lor economică, politică și culturală. În epoca modernă și contemporană o. s-au dezvoltat rapid, ajungând să cuprindă, în țările avansate din punct de vedere industrial, c. 50-80% din întreaga populație a țării. Pe teritoriul României, o. au apărut în sec. 7-6 î. Hr., sub forma coloniilor grecești (Histria, Tomis, Callatis), apoi în Dacia romană (Apulum, Napoca, Potaissa ș.a.) în sec. 1-3 d. Hr. După o perioadă de decădere în timpul migrației populațiilor, o. au reapărut în Evul Mediu, dezvoltându-se în jurul curților domnești, al centrelor militare fortificate, la încrucișarea drumurilor comerciale. Începutul sec. 19 marchează o nouă fază în dezvoltarea urbanistică a țării. În sec. 20, o. au cunoscut o puternică dezvoltare economică, demografică, urbanistică, culturală. În prezent (2001), în România există 265 orașe (față de 142 în 1930, 148 în 1950 și 184 în 1966), dintre care 94, mai mari și cu funcții complexe, au rangul de municipiu. Orașele României au o repartiție teritorială diversă, fiind dezvoltate pe toate treptele de relief, de pe țărmul Mării Negre până la peste 1.000 m alt. Ca mărime, unul (Capitala) are în jur de 2 mil., șapte au peste 300.000, patru între 200.000 și 300.000, 12 de la 100.000 la 200.000, 84 între 20.000 și 100.000, celelalte având sub 20.000 loc. Aproape toate au funcții diversificate și, ca urmare a procesului de sistematizare și remodelare urbană, au dobândit un aspect urbanistic modern, înglobând, totodată, construcțiile și ansamblurile arhitectonice valoroase din trecut. ◊ Dr. O. deschis v. deschis. O. liber v. liber. ♦ P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 2. Populația, locuitorii unui oraș (1).Sursa: Dicționar enciclopedic oráș s. n., pl. oráșeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită oraș n. 1. adunarea unui mare număr de case rânduite pe uliți; 2. locuitorii orașului: tot orașul e în fierbere. [Ung. VÁROS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a