Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele oracol:

ORÁCOL, oracole, s. n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credințe, anumite divinități îl dădeau celor veniți să le consulte pentru a cunoaște viitorul; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul unde se făceau aceste profeții. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentință cu caracter infailibil; p. ext. persoană care dă această hotărâre. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ORÁCOL s.n. 1. Răspuns al unei divinități la întrebările adresate de obicei prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; (p. ext.) răspunsul obținut; prezicere, prevestire, profeție. ♦ Loc unde se făceau prezicerile. 2. Persoană despre care se credea că poate prevesti viitorul. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; (p. ext.) cel care dă această hotărâre. [Var. oracul s.n. / < lat. oraculum, cf. it. oracolo].
Sursa: Dicționar de neologisme

ORÁCOL s. n. 1. (ant.) răspuns profetic al anumitor divinități la întrebările adresate prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; prezicere, prevestire, profeție. ◊ loc unde se făceau asemenea preziceri. 2. cel despre care se credea că poate prevesti viitorul. ◊ hotărâre dată de o persoană cu autoritate. (< lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

orácol (orácole), s. n. – Prezicere, profeție. It. oracolo.
Sursa: Dicționarul etimologic român

oracol, oracole s. n. (șc.) caiet cu un chestionar privind gusturile în materie de muzică, film etc., la care răspund colegii de clasă, prietenii etc.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

ORÁCOL (‹ fr., it.; lat. oraculum „profeție”) s. n. Răspuns profetic pe care, potrivit credinței vechilor greci, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se culegeau și se interpretau aceste profeții (ex. o. lui Apolo din Delfi, unde oficia preoteasa Pitia; o. lui Zeus din Dodona, unde preoții care oficiau spuneau că aud voința zeilor din foșnetul frunzelor unui stejar bătrân; la romani o. de la Cumae și Praeneste); p. ext. persoană care face aceste profeții. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a vorbi sentențios și enigmatic. ♦ (În Biblie) Voință a lui Dumnezeu anunțată de profeți.
Sursa: Dicționar enciclopedic

orácol s. n., pl. orácole
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

oracol n. 1. răspuns ce păgânii își închipuiau că primesc dela zeii lor: oracolul lui Apollon; 2. divinitatea însăș care da oracole: a consulta oracolul; 3. deciziune sentențioasă; 4. fig. persoană ale cării deciziuni fac autoritate: e oracolul științei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a