Am găsit 80 de definiții pentru cuvantul/cuvintele opusul, lui, a, avea:

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

A2 interj. Exclamație care exprimă: surprindere, admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah (2).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


A3 prep. 1. (Precedă infinitivul scurt ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 3. (Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale și a unor substantive și adjective în care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevăzător, atotputernic.Lat. ad.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

A5- Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

A-/AN- pref. „privativ, negativ”. (< fr. a-, an-, cf. gr. a-, an-, fără, lipsit de)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

a7 / aa interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a prep.1. (Înv.) Exprimă o relație spațială (cu sau fără ideea de mișcare): șezu a dreapta lui Dumnezeu (Coresi). – 2. (Înv.) Exprimă o relație temporală sau instrumental-modală: sîmbătă a prînzul cel mare (N. Costin). – 3. (Înv.) De la sensul spațial s-a dezvoltat un sens cauzal: mearsă în pădure a lemne (Dosoftei). – 4. Exprimă o relație de identitate, fie reală, fie presupusă: cîinii latră a om străin (N. Gane). – 5. Însoțește inf. scurt și (înv.) inf. lung. În primul caz, se suprimă la timpurile compuse cu inf. (voi fugi), după a ști și a putea (nu pot face nimic) și după un pron.rel.-inter. (n-are ce face). – 6. (Înv.) Însoțește gen. dat. nedeterminat: nice frate a frate va folosi, nice părinte a fecior (Varlaam). Lat. ad, al cărui rezultat romanic este în general a (Pușcariu 1; Candrea-Dens., 1; REW 136; DAR). Toate întrebuințările din rom. sînt romanice, chiar și gen.-dat.: cf. Pușcariu, Lr., 190 (citat din CIL, XIII, 2483: membra ad duos fratres, rom. membrele a doi frați). A fost înlocuit treptat și astăzi aproape complet, de la. Tendința actuală este de a i se limita folosirea la 4 și 5.
Sursa: Dicționarul etimologic român

a interj. – Exprimă surpriză, cu un sens secundar de mirare sau de indignare. Creație expresivă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

A4 prep. (Introduce un numeral distributiv) De câte... 3 saci a 80 kg.Fr. à.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

A2 interj. 1. Exclamație care exprimă diferite stări emotive: surprindere; admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare etc. 2. Exlamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru omis.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ ♦ În semn de... Fluiera a pagubă (ISPIRESCU). 3. (Servește la alcătuirea unor construcții corespunzătoare genitivului). Atoateștiutor. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. ♦ (Cu valoare de articol posesiv) Să le lege de codițele a trei cai neînhămați (RETEGANUL). 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale) De-a dreapta.Lat. ad.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului și sunetul corespunzător. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

a (nu) le avea cu (ceva) expr. a (nu) se pricepe la (ceva)
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a (nu) avea față (de ceva) expr. a (nu) fi competent într-un domeniu de activitate; a (nu) se ridica la nivelul unei slujbe, funcții etc.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a (nu) avea față (de cineva) expr. a (nu) fi partenerul potrivit al cuiva (în dragoste, în afaceri etc.)
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

A4 prep. (Formează numerale distributive). De câte... 3 saci a 80 de kg. – Din fr. à.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a

a (nu)-l duce capu / mintea expr. a (nu) fi inteligent.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a (se) face de baftă / de basm / (eufem.) de cacao / de căcat (vulg.) expr. a (se) compromite; a se face de râs.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a (nu) fi văzut cu ochi buni de către cineva expr. a (nu) avea parte de încrederea sau bunăvoința cuiva.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

A’LUD (cuv. arab), subst. Instrument muzical cu coarde ciupite, răspîndit în Orient, mai ales la popoarele arabe; este strămoșul lăutei.
Sursa: Dicționar enciclopedic

a (se) jura strâmb expr. a comite sperjur, a depune mărturie mincinoasă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a1 (literă) s. m. / s. n., pl. a / a-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a2 (sunet), s. m. pl. a
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a4 adj. pr. v. ăl1
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a5 art. v. al, ăl1
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a6 vb. aux. v. avea2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

A1, a, s. m. 1. Prima literă a alfabetului limbii române. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime. 2. Sunet notat cu această, literă (vocală deschisă, nerotunjită medială).[Pl. și: (1, n.) a-uri]
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

A2 interj. (De obicei repetat) Exclamație care exprimă: surprindere, admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

a (nu) slăbi (pe cineva) expr. a (nu) lăsa în pace (pe cineva).
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a3 prep.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

A1 s. m. invar. 1. Prima literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). 2. (LOG.) Simbol pentru judecata universal-afirmativă. V. pătratul logic. 3. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul la. 4. (METR.) Simbol pentru amper. 5. (MAT.) Simbol pentru arie.
Sursa: Dicționar enciclopedic

A2 (lat. ad „către”) prep. 1. Precede infinitivul: a merge. 2. Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale: de-a lungul, de-a dreapta. 3. Exprimă un raport de asemănare, de identificare: miroase a fîn. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

A3 (‹ fr.) prep. (Urmat de numerale) De cîte... 3 caiete a 2 lei.
Sursa: Dicționar enciclopedic

Ä s. m. (METR.) Simbol pentru angström.
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) *a m. Prima literă și vocală a alfabetului latin (numită alfa în alfabetu gr. și az în cel cirilic), care reprezentă un sunet produs cu gura foarte deschisă și cu limba în stare de repaus: un A, doĭ saŭ doĭ de A. 2) a v. ajutător p. formarea pers. III sing. a perf. compus (lat. habet; it. ha, fr. a): a fost (în nord o fost). 3) a v. ajutător p. formarea viitorului, prescurtare din va. V. va. 4) a (lat. ad, it. a, fr. a) prep. care 1) precede infinitivu: a ști, e greŭ a ști (să știĭ) tot, era gata a-ĭ spune (să-ĭ spună); 2) arată relațiunea, asemănarea ori tendența: miroase a crin, seamănă o [!] vulpe, urlă a pustiŭ, face a răŭ, rațele fac a ploaie, trage a boĭer, (odinioară: ĭeșind a vînat azi: la vînat); 3) arată direcțiunea, locu, timpu saŭ modu și se scrie unită cu substantivu formând adverbe: îmĭ aduc aminte („la minte”), mă duc ori dorm acasă („la casa mea”), amează, amurg, alene; odinioară se scria despărțit: stînd în picioare cu șlicele a (în) mînă (N. Cost. 2,77); 4). exprimă genitivu și dativu adjectivelor și pronumelor nehotărîte și al numeralelor: înaintea a atîtea năroade (atîtor noroade), vorbe a niscaiva oameni, vorbe de la niște oameni, știutor a tot, știutor a toate (a-tot-știutor), tată a doĭ, a treĭ, a opt copiĭ; stăpîn a multe turme, stăpîn a cît pămînt vreĭ; i-a tăiat capul și luĭ, și a treĭ pruncĭ (V. de și de-a). 5) a (lat. illa, de unde vine și ĭa, dînsa) art. care arată genitivu sing. fem.: cartea e a luĭ, a eĭ. Vest. Art. fem. îld. cea: casa a mică, pl. casele ale (saŭ ăle) mici. V. aseară. 6) *a- și în ainte [!] de vocale an-, prefix privativ grecesc uzitat în nomeclatura științifică: aseptic, acatalectic, anorganic, anemic. 7) -a, sufix care se adaugă pronumelor (izolate saŭ neurmate de substantiv) și adverbelor: acestora, oamenilor acestora, nimănuĭa, altuĭa, acuma, aicea. 8) a, interj. de mirare, admirare saŭ exclamare: A! Ce e asta? A! Dac' ar fi așa, bine ar fi! – Unit cu ba (scris mai corect a, ba se întrebuințează la o întrebare saŭ la exprimarea mirăriĭ ori îndoieliĭ: A, ba! Țara pĭere, și baba se pĭaptănă!
Sursa: Dicționaru limbii românești

a, prep. – La: „Puii stau a soare și eu a umbră” (D. Pop 1970: 158); „O luat dasagii de-a umăr” (idem); „O sărit omu' cu un brăcinar din gatii a mână” (Papahagi 1925: 125); „Mă duc sara la fântână / Cu gălețile a mână” (Bârlea 1924, II: 357). – Lat. ad „la„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

a1 s.m. invar. I 1 Prima literă a alfabetului limbii române. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime. 2 Sunetul corespunzător acestei litere (vocală medială, deschisă, nerotunjită). 3 Semn grafic pentru această literă (a, A). II 1 (muz.) Notație literală pentru sunetul la în țările germanice. 2 (metr.) Simbol pentru amper. 3 (mat.) Simbol pentru arie. 4 (chim.) Numele unei vitamine (A). 5. (med.) Numele unei grupe sangvine (A II). 6. (log.) Simbol pentru judecățile universal-afirmative. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

a2- Element de compunere „fără“, „lipsit de“. • și an-. /<fr. a-, an-; cf. gr. ά- άν- „fără, lipsit de“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

a3 interj. 1 Exclamație prin care se exteriorizează diferite stări emotive: a) Surprindere. A, te-am prins! b) Admirație. A, ce rochie frumoasă! c) Satisfacție. Ai mâncat ciocolata? – A, a fost foarte bună! d) Regret. Ai pierdut banii? – A, asta-i situația! e) Indignare. A, din ăștia-mi ești?; ah. 2 Exclamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru omis. Ți-ai amintit? – A, asta era! • /onomat. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

a4 prep. 1 Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului. A citi. 2 Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale, a unor substantive și adjective în structura cărora este inclus tot și în numirea unor jocuri de copii. Ex. Acasă, de-a dreapta, de-a baba oarba. 3 Exprimă un raport de comparație sau de asemănare. Miroase a tămâie. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 4 Se utilizează pentru a exprima genitivul unor numerale sau al unor pronume și adjective pronominale nehotărâte. Cărțile a doi copii. Simbolul a ceva. • /lat. ad. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

a prep. 1. arată o pozițiune exterioară: a casă; fig. a minte; 2. o presimțire: miroase a..., fig. nu-i a bună; 3. modul: merge a lene; 4. precede orice infinitiv, distingându-1 de forma-i nominală corespunzătoare: a face în raport cu facere [Lat. AD].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

A m. întâia literă a alfabetului. In vechiul alfabet românesc, derivat din cel cirilic și în uz până la 1860, ea poartă numele de az. V. az.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

a! int. exprimă o surprindere sau uimire (mai adesea neplăcută): a! ce om!
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

a art. V. al.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul scurt ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 3. (Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale și a unor substantive și adjective în care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevăzător, atotputernic.Lat. ad.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

A4 prep. (Formează numerale distributive). De câte... 3 saci a 80 de kg. – Din fr. à.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

A5- Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului și sunetul corespunzător; este o vocală nerotunjită, cea mai deschisă din seria medială. ◊ Expr. De la a (pînă) la z = de la început pînă la sfîrșit; de la alfa la omega.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

A2 interj. (Adesea lungit sau repetat) 1. Exclamație care exprimă diferite stări emotive: a) surprindere, mirare. A, dar lîngă sobă s-a mișcat culcușul cățelului. BASSARABESCU, V. 32; b) admirație, entuziasm. Am așteptat cît am așteptat înghesuit în fund, și-n sfîrșit am auzit: A ! a! și bătăi în palme din toate părțile. Se arătase sus pe movilă vestitul cîntăreț. CARAGIALE, O. I 375; c) plăcere, satisfacție. Șeful (cordial): Aaa! Am onoarea, dom’profesor. SEBASTIAN, T. 191. Să ciocnim, giupîne ! Noroc și într-un ceas bun. Amin! (Bea) A!... bun îi! ALECSANDRI, T. I 329; d) bucurie răutăcioasă, triumf. A! a! bine ți-a făcut! e) necaz, supărare. A! ce copil neastîmpărat! f) întristare, regret. A, ce rău îmi pare că nu te-am ascultat! g) indignare, amenințare. A, tîlharule, vii sus de stingherești fata de la gherghef? ALECSANDRI, T. I 338. N-apucă să sfîrșească, căci buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt.A, voi ocărîți pre domnul vostru! strigă acesta. NEGRUZZI, S. i 152. 2. Exclamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru scăpat din vedere. A, cît p-aci să uit să-ți povestesc cum s-au petrecut lucrurile.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A vorbi. A citi. ◊ (Precedă infinitivul care are rol de subiect sau de complement în propoziție) I-a dat poruncă ca să-i deschidă toate tronurile cu haine, spre a-și alege. ISPIRESCU, L. 3. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune. EMINESCU, O. I 226. Încă nu apucaseră feciorii a aprinde luminările. ALECSANDRI, T. I 155. Nu rînji, lele, dinții, Că n-am venit a peți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 450. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Vîntul venea vîjîind din timpii, trecea prin finețe și țipa cîteodată a pustiu. SADOVEANU, O. I 147. Aerul mirosea a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. Urcă-te, leică, într-un copaci mare și te uită în toate părțile, doară de vei vedea ceva așa care să semene a sat. ISPIRESCU, L. 336. Un fir de o mătase albă, subțire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună... decît a fir de tort. EMINESCU, N. 8. ◊ (Construcția prepozițională exprimă o presimțire, o prevestire, o amenințare) O adiere rece... șuieră a primejdie. SLAVICI, V. P. 156. A lupilor potaie... vine... urlînd a moarte. ALECSANDRI, P. A. 222. Un fel de vultur ce țipă a ploaie. ȘEZ. II 151. ♦ În semn de... Fața omului se chirci a durere. PREDA, I. 167. Parcă se coborîse încet o pleoapă, a somn, peste rămășițele de lumină. SADOVEANU, O. V 458. Sta în loc și fluiera a pagubă. ISPIRESCU, L. 139. Cîteodată... prea arare... A tîrziu cînd arde lampa. EMINESCU, O. I 106. 3. (Formează, împreună cu substantive precedate de numerale ori de adjective pronominale nehotărîte sau împreună cu pronume nehotărîte, construcții cu valoare de genitiv) Să le lege de codițele a trei cai neinvățați. RETEGANUL, P. II 40. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. Atotștiutor. 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale, exprimînd un raport local) De-a curmezișul. De-a latul.Locomotiva scundă... trăgea încet șa e vagoane de-a lungul cîmpiei. DUMITRIU B. F. 5. Masele grele de păr... o încoronau de-a dreapta și de-a stînga. DUMITRIU, B. F. 37. ♦ (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale, exprimînd un raport modal) De-a berbeleacul. De-a binelea. De-a gata.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

A4 prep. (Cu sens distributiv, precedînd numerale) De cîte... Trei caiete a un leu.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee.Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz.Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet.Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m.Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame.Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) nu are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă.Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

aveá (am, avút), vb.1. A poseda, a deține, a stăpâni (uz absolut). – 2. A dispune de ceva, a căpăta, a primi (compl. direct este un obiect posedat). – 3. A fi văr, coleg etc. (compl. direct este un nume de persoană, care indică rudenie sau relații de serviciu). – 4. A conține, a însuma (compl. direct este o unitate de timp, de suprafață sau de capacitate). – 5. A deține, a suporta, a trebui să etc. (compl. direct este determinat în calitatea sa fundamentală de alt compl. direct, de o apoziție, un adj., un adv. sau un compl. de mod introdus prin prep. de). – 6. A poseda, a deține (compl. direct este un abstract). – 7. A suferi de ceva, boală sau beteșug. – 8. (Refl.) A întreține relații trupești. – 9. A poseda o femeie. – 10. A obține, a dobîndi. – 11. A fi, a se găsi cineva (cu valoare impersonală, mai ales în expr. n-are cine, nu există nimeni). – 12. A trebui să (cînd este urmat de un inf. scurt, cu prep. a, de un part. trecut, cu prep. de, sau de un conjunctiv; sensul oscilează între ideea de viitor și aceea de acțiune obligatorie). – 13. (Cu valoare de verb auxiliar, servește la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. și a condiționalului). – Mr., megl. am, istr. am(u). Lat. hăbēre (Pușcariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958; DAR); cf. vegl. avar, it. avere, prov. aver, fr. avoir, sp. haber. Valorile 9 și 10 sînt galicisme. Der. avere, s. f. (bunuri, bogăție, avuție), cf. fr. avoir, sp. haberes; avut, adj. (bogat, avut); avut, s. n. (bogăție, bunuri); avuție, s. f. (bogăție); înavuți, vb. (a îmbogăți); neavere, neavuție, s. f. (sărăcie). Din rom. provine săs. avere „bogăție”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

aveá2 (a ~) vb.aux. pentru perf. comp. 1 am, 2 sg. ai, 3 sg. a, 2 pl. ați, 3 pl. au (am dat etc.); cond. 1 sg. aș, 2 sg. ai, 3 ar, 1 pl. am, 2 pl. ați (aș da etc.); (reg.) viit. 3 sg. a (a da)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda. Am auzit că ai o furcă de aur (CREANGĂ). ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul este un abstract) Avea o părere proastă despre el (CAMIL PETRESCU). ◊ (În locuțiuni verbale) A avea asemănare = a se asemăna. A avea (de) bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. ◊ (Complementul indică un raport social) A avea un șef energic. ♦ A fi autorul a... Alecsandri are multe piese de teatru. ♦ A primi, a căpăta. Cine-o zice „Nițu vine” Are-un galben de la mine (TEODORESCU). 2. A dispune de ceva; a se bucura de ceva. Nu-i chip oare... să am un ceas tihnit? (SADOVEANU). ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 3. A fi compus din..., alcătuit din... Blocul are două corpuri. ♦ A fi înzestrat sau prevăzut cu ceva. Șapca are cozoroc. A avea talent. ♦ A conține, a cuprinde. Cartea are ilustrații. 4. A ține, a purta. În brațul drept Avea flori albe (COȘBUC). ◊ Expr. A avea pe cineva la mână = a avea pe cineva în puterea sa (știind despre el lucruri compromițătoare). A avea (de-)a face cu cineva (sau cu ceva) = a fi în legătură, în relații cu cineva (sau cu ceva). A avea drag pe cineva sau (refl.) a se avea drag cu cineva = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea palton de blană. 5. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 6. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) n-are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală}. 7. A-i trece ceva prin minte, a fi preocupat de... A avea o idee. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Să știi de la mine ce ai să faci când vei ajunge acolo! (CREANGĂ). b) (În formă negativă) A fi destul să... N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Și apusul își împinse toate neamurile-ncoace (EMINESCU). ◊ Expr. (Eliptic) N-ai decât! = fă cum vrei! treaba ta!; încearcă! c) (În formă negativă) A nu putea să... N-am a mă plânge de nimic (ISPIRESCU). d) (Rar) A fi în drept; a i se cuveni. Să faci tocmeală... să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu (CREANGĂ). 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Ea-i răspunde: n-am ce face (ALECSANDRI). ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să mă hrănească (ISPIRESCU). III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) Bine ați venit sănătoși! (ISPIRESCU). 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Dacă m-ați fi anunțat, aș fi putut merge. 3. (Servește, urmat de conjunctiv, la formarea unui viitor popular și familiar) În van aveți să mă chemați (SADOVEANU). 4. (În construcții perifrastice) A urma să..., a fi pe punctul de a... Aici avea să se ridice o fabrică. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

aveá (a) v. tr. V. am 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

aveá1 (a ~) vb. pred., ind. prez. 1 sg. am, 2 sg. ai, 3 sg. áre, 1 pl. avém, 2 pl. avéți, 3 pl. au; imperf. 3 sg. aveá; perf. s. 1 sg. avúi/avuséi, 1 pl. avúrăm/avúserăm, m.m.c.p. 3 sg. avusése; conj. prez. 2 sg. să ai, 3 să áibă; imper. 2 sg. ai, neg. nu aveá (tempo lent)/n-aveá (tempo rapid), 2 pl. avéți, neg. (tempo lent) nu avéți /(tempo rapid) n-avéți; part. avút
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

aveà v. 1. auxiliar (înaintea unui participiu) pentru formarea trecutului: am zis; 2. (activ) a poseda: am un cal; 3. a simți: ce ai? am poftă; 4. a trebui (urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin): am a scrie, am să scriu; am de scris; 5. a costa: cât are asta ? 6. a se avea bine cu cineva, a sta în legături de prietenie. [Lat. HABERE; pl. HABEMUS a dat avem și aton am, care dela plural a fost transportat asupra singularului (cf. eram = arhaic era); v. avere].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee.Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz. ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet.Expr. A avea drag (pe cineva) sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine (cu cineva) = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău (cu cineva) = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un palton de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m.Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame.Expr. Ce ai ? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat ? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat niciun rău; b) n-are nicio importanță. A avea ceva (cu cineva) = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). Are pojar, II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât ! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum.., când.., unde.., cine.., ce..), a găsi. Are ce să facă.Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește, urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar). Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee.Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz.Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet.Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m.Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame.Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) nu are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă.Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

aveá (am, avút), vb.1. A poseda, a deține, a stăpâni (uz absolut). – 2. A dispune de ceva, a căpăta, a primi (compl. direct este un obiect posedat). – 3. A fi văr, coleg etc. (compl. direct este un nume de persoană, care indică rudenie sau relații de serviciu). – 4. A conține, a însuma (compl. direct este o unitate de timp, de suprafață sau de capacitate). – 5. A deține, a suporta, a trebui să etc. (compl. direct este determinat în calitatea sa fundamentală de alt compl. direct, de o apoziție, un adj., un adv. sau un compl. de mod introdus prin prep. de). – 6. A poseda, a deține (compl. direct este un abstract). – 7. A suferi de ceva, boală sau beteșug. – 8. (Refl.) A întreține relații trupești. – 9. A poseda o femeie. – 10. A obține, a dobîndi. – 11. A fi, a se găsi cineva (cu valoare impersonală, mai ales în expr. n-are cine, nu există nimeni). – 12. A trebui să (cînd este urmat de un inf. scurt, cu prep. a, de un part. trecut, cu prep. de, sau de un conjunctiv; sensul oscilează între ideea de viitor și aceea de acțiune obligatorie). – 13. (Cu valoare de verb auxiliar, servește la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. și a condiționalului). – Mr., megl. am, istr. am(u). Lat. hăbēre (Pușcariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958; DAR); cf. vegl. avar, it. avere, prov. aver, fr. avoir, sp. haber. Valorile 9 și 10 sînt galicisme. Der. avere, s. f. (bunuri, bogăție, avuție), cf. fr. avoir, sp. haberes; avut, adj. (bogat, avut); avut, s. n. (bogăție, bunuri); avuție, s. f. (bogăție); înavuți, vb. (a îmbogăți); neavere, neavuție, s. f. (sărăcie). Din rom. provine săs. avere „bogăție”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

aveá2 (a ~) vb.aux. pentru perf. comp. 1 am, 2 sg. ai, 3 sg. a, 2 pl. ați, 3 pl. au (am dat etc.); cond. 1 sg. aș, 2 sg. ai, 3 ar, 1 pl. am, 2 pl. ați (aș da etc.); (reg.) viit. 3 sg. a (a da)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda. Am auzit că ai o furcă de aur (CREANGĂ). ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul este un abstract) Avea o părere proastă despre el (CAMIL PETRESCU). ◊ (În locuțiuni verbale) A avea asemănare = a se asemăna. A avea (de) bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. ◊ (Complementul indică un raport social) A avea un șef energic. ♦ A fi autorul a... Alecsandri are multe piese de teatru. ♦ A primi, a căpăta. Cine-o zice „Nițu vine” Are-un galben de la mine (TEODORESCU). 2. A dispune de ceva; a se bucura de ceva. Nu-i chip oare... să am un ceas tihnit? (SADOVEANU). ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 3. A fi compus din..., alcătuit din... Blocul are două corpuri. ♦ A fi înzestrat sau prevăzut cu ceva. Șapca are cozoroc. A avea talent. ♦ A conține, a cuprinde. Cartea are ilustrații. 4. A ține, a purta. În brațul drept Avea flori albe (COȘBUC). ◊ Expr. A avea pe cineva la mână = a avea pe cineva în puterea sa (știind despre el lucruri compromițătoare). A avea (de-)a face cu cineva (sau cu ceva) = a fi în legătură, în relații cu cineva (sau cu ceva). A avea drag pe cineva sau (refl.) a se avea drag cu cineva = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea palton de blană. 5. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 6. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) n-are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală}. 7. A-i trece ceva prin minte, a fi preocupat de... A avea o idee. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Să știi de la mine ce ai să faci când vei ajunge acolo! (CREANGĂ). b) (În formă negativă) A fi destul să... N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Și apusul își împinse toate neamurile-ncoace (EMINESCU). ◊ Expr. (Eliptic) N-ai decât! = fă cum vrei! treaba ta!; încearcă! c) (În formă negativă) A nu putea să... N-am a mă plânge de nimic (ISPIRESCU). d) (Rar) A fi în drept; a i se cuveni. Să faci tocmeală... să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu (CREANGĂ). 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Ea-i răspunde: n-am ce face (ALECSANDRI). ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să mă hrănească (ISPIRESCU). III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) Bine ați venit sănătoși! (ISPIRESCU). 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Dacă m-ați fi anunțat, aș fi putut merge. 3. (Servește, urmat de conjunctiv, la formarea unui viitor popular și familiar) În van aveți să mă chemați (SADOVEANU). 4. (În construcții perifrastice) A urma să..., a fi pe punctul de a... Aici avea să se ridice o fabrică. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

aveá (a) v. tr. V. am 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

aveá1 (a ~) vb. pred., ind. prez. 1 sg. am, 2 sg. ai, 3 sg. áre, 1 pl. avém, 2 pl. avéți, 3 pl. au; imperf. 3 sg. aveá; perf. s. 1 sg. avúi/avuséi, 1 pl. avúrăm/avúserăm, m.m.c.p. 3 sg. avusése; conj. prez. 2 sg. să ai, 3 să áibă; imper. 2 sg. ai, neg. nu aveá (tempo lent)/n-aveá (tempo rapid), 2 pl. avéți, neg. (tempo lent) nu avéți /(tempo rapid) n-avéți; part. avút
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

aveà v. 1. auxiliar (înaintea unui participiu) pentru formarea trecutului: am zis; 2. (activ) a poseda: am un cal; 3. a simți: ce ai? am poftă; 4. a trebui (urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin): am a scrie, am să scriu; am de scris; 5. a costa: cât are asta ? 6. a se avea bine cu cineva, a sta în legături de prietenie. [Lat. HABERE; pl. HABEMUS a dat avem și aton am, care dela plural a fost transportat asupra singularului (cf. eram = arhaic era); v. avere].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee.Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz. ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet.Expr. A avea drag (pe cineva) sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine (cu cineva) = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău (cu cineva) = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un palton de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m.Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame.Expr. Ce ai ? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat ? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat niciun rău; b) n-are nicio importanță. A avea ceva (cu cineva) = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). Are pojar, II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât ! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum.., când.., unde.., cine.., ce..), a găsi. Are ce să facă.Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește, urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar). Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală medială, cu deschidere (4) mijlocie, nerotunjită (2)).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ă1 (literă) s. m. / s. n., pl. ă / ă-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ă2 (sunet) s. m., pl. ă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ă m. vocală confuză ce provine dintr´un a neîntonat, median sau final: bărbat (din barbă), călare (din cal).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ă, ă, s. m. 1. A doua literă a alfabetului limbii române; 2. Sunet notat cu această literă (vocală medială, cu deschidere mijlocie, nerotunjită). [Pl. și: (1, n.) ă-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

 s. m. invar. A treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală medială, închisă2 (8), nerotunjită (2)).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

â (literă) s. m. / s. n., pl. â / â-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

â m. son reprezentând o rostire mai energică și mai adâncă decât cel precedent și provenind obișnuit dintr´un a urmat de o nazală: păgân (lat. PAGANUS), rumân (lat. ROMANUS); a fost apoi propagat de slavona și turca, cari posed acelaș son.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Â, â, s. m. 1. A treia literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală medială, închisă, nerotunjită). Pl. și: (1, n.) â-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

luĭ, V. ĭel.
Sursa: Dicționaru limbii românești

lui1 art. hot. g.-d. sg. (lui Ion, lui Lili, lui gură-cască)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lui2 pr. v. el
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Forme flexionare:

a - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, feminin - pentru cuvantul al

a - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul al

a - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul al

a - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul ăl

avea - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul avea

opusul - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul opus

opusul - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul opus

lui - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, masculin - pentru cuvantul el

a - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul a

ă - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ă

â - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul â

lui - Formă unică - pentru cuvantul lui

a - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul vrea

a - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul avea

avea - Verb, Infinitiv prezent - pentru cuvantul avea

a - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul a

ă - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ă

â - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul â