Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele ontologie:

ONTOLOGÍE s. f., Ramură a filosofiei care studiază trăsăturile generale ale existenței. – Din fr. ontologie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ONTOLOGÍE s.f. 1. Ramură a filozofiei având drept obiect existența ca atare, trăsăturile și principiile comune oricărei existențe. ♦ Teorie speculativă despre esențele sau principiile ultime ale tuturor lucrurilor. 2. Latură a materialismului dialectic care se referă la determinările și la structura realității obiective. [Gen. -iei. / < fr. ontologie, cf. gr. on – ființă, logos – studiu].
Sursa: Dicționar de neologisme

ONTOLOGÍE s. f. ramură a filozofiei care studiază trăsăturile cele mai generale ale existenței; teoria existenței. (< fr. ontologie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*ontologíe f. (ont- ca în onto-genie și -logie ca în pale-onto-logie). Șt. nat. Știința vietăților în general. Fil. În metafizică, partea care se ocupă de esență, de cauza primordială a ființeĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ONTOLOGÍE (‹ ‹ fr. {i}; {s} gr. on, ontos „ființă, existență” + logos „studiu”) s. f. Ramură a filozofiei care studiază trăsăturile ființei, existența; teoria existenței. Termenul a fost introdus în 1613 de filozoful german R. Hoklenium, pentru a desemna știința universală despre ființa ca atare, dar acest tip de reflecție filozofică se găsea deja la Aristotel. În sec. 18, filozoful german C. Wolff numea o. metafizică generală, iar Kant distingea o. ca parte a întregului sistem al metafizicii alături de psihologie, cosmologie și teologie rațională. În sec. 20, în contextul discuțiilor despre problemele limbajului, o. se desparte de tradiția substanțialistă și interpretează ființa ca problematică: pe de o parte, în prelungirea epistemologiei, examinând statutul entităților care apar în discurs (B. Russell, W. Quine); pe de altă parte, în construcții nedeductive, în jurul chestiunii sensului ființei (fenomenologia lui Heidegger).
Sursa: Dicționar enciclopedic

ontologíe s. f., art. ontología, g.-d. ontologíi, art. ontologíei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ontologie f. partea metafizicei ce tratează despre ființa în genere.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a