OMONIMÍE, omonimii, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omonim (1); situație în care se află două sau mai multe omonime. – Din fr. homonymie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
OMONIMÍE s.f. Faptul sau însușirea de a fi omonim; situația în care se află două sau mai multe cuvinte omonime. [Gen. -iei, var. homonimie s.f. / cf. fr. homonymie].
Sursa: Dicționar de neologisme
OMONIMÍE s. f. faptul, însușirea de a fi omonim; situație în care se află două sau mai multe cuvinte omonime. (< fr. homonymie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*omonimíe f. (vgr. ῾omonymia). Calitatea de a fi omonim.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!omonimíe (o-mo-/om-o-) s. f., art. omonimía, g.-d. art. omonimíei; pl. omonimíi, art. omonimíileSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită omonimie f. caracterul celor omonime.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
