OMISIÚNE, omisiuni, s. f. Faptul de a omite; trecere cu vederea, neglijare; lucru omis, lipsă, scăpare, lacună; omitere. [Pr.: -si-u-] – Din fr. omission, lat. omissio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a OMISIÚNE s.f. Faptul de a omite; omitere; lucru omis, lipsă. [Pron. -si-u-, var. omisie s.f. / cf. fr. omission, lat. omissio].
Sursa: Dicționar de neologisme
OMISIÚNE s. f. faptul de a omite; omitere; (p. ext.) lucru omis. (< fr. omission, lat. omissio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*omisiúne f. (lat. o-missio, -ónis). Acțiunea de a omite. Lucru omis: în această listă-s o mulțime de omisiunĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
omisiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. omisiúnii; pl. omisiúniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită omisiune f. acțiune de a omite și lucrul omis.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a