OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a 1) omenésc, -eáscă adj. (d. oamenĭ, pl. d. om). Uman, al omuluĭ, de om: corpu, neamu omenesc; limbă omenească. Fig. Plin de omenie, afabil, blînd: primire omenească. Țărănesc, de țăran: boĭ omeneștĭ și boĭ boĭereștĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) omenésc v. tr. (d. oamenĭ). Primesc (tratez) cu omenie: pe popă îl omenim (VR. 1927, 1, 26), am să te omenesc de cinste (Agrb. Înt. 48).
Sursa: Dicționaru limbii românești
omenésc adj. m., f. omeneáscă; pl. m. și f. omenéștiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită omenesc a. 1. ce ține de om: putere omenească; 2. fig. inteligibil: limbă omenească. [Tras din om, pl. oameni].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Forme flexionare:
omenesc - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul omeni
omenesc - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul omeni
omenesc - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul omeni