OCTOÍH, octoihuri, s. n. Carte bisericească destinată cultului ortodox în care sunt cuprinse cântările din fiecare zi a săptămânii (cântate succesiv pe opt glasuri); fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. octoihŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a octoíh (octoíhuri), s. n. – Culegere de imnuri care conține cîntece scrise în cele opt tonuri ale muzicii orientale. Mgr. ỏϰτώηχος, parțial prin intermediul sl. oktoiku, cf. Vasmer, Gr., 104.Sursa: Dicționarul etimologic român
octoíh, oht-, oft- și -íc n., pl. urĭ (ngr. okto- și ohtothos, d. októ, ohtó, opt, și thos, vgr. ethos, sunet, ecoŭ). Colecțiunea cîntărilor bisericeștĭ (de sfîntu Damaschin) pe opt glasurĭ (melodiĭ). Se cîntă cîte un glas pe săptămînă. Fig. Litanie, discurs prea lung. V. osmoglasnic, anghilest.
Sursa: Dicționaru limbii românești
OCTOÍH (‹ sl.; {s} octo- + gr. ihos „răsunet, glas”) s. n. Carte liturgică de cult ortodox care cuprinde un ciclu de cântări pentru fiecare zi a săptămânii, după cele opt glasuri (moduri), repetat timp de opt săptămâni și reluat apoi de la început. A fost alcătuit în sec. 8 de Ioan Damaschinul. Cel mai vechi o., copiat pe teritoriul românesc, în slavonă, este „Octoihul de la Caransebeș”, probabil din sec. 13. Prima traducere românească a o. s-a făcut în Transilvania (sfârșitul sec. 16-începutul sec. 17).Sursa: Dicționar enciclopedic octoíh s. n., pl. octoíhuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită octoih n. 1. colecțiunea cântărilor bisericești de sfântul Damaschin după opt glasuri: cântă din octoih glasul al optulea AL.; 2. fig. litanie: iar ai început octoihul ăsta ? AL. [De origină slavo-greacă: lit. cele opt melodii].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
OCTOÍH, octoihuri, s. n. Principala carte de cântări a cultului vechi ortodox, organizând prin prisma celor opt moduri bizantine slujbele care au loc într-o săptămână; fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. oktoihŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
OCTOÍH, octoihuri, s. n. Carte bisericească destinată cultului ortodox în care sunt cuprinse cântările din fiecare zi a săptămânii (cântate succesiv pe opt glasuri); fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. octoihŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a octoíh (octoíhuri), s. n. – Culegere de imnuri care conține cîntece scrise în cele opt tonuri ale muzicii orientale. Mgr. ỏϰτώηχος, parțial prin intermediul sl. oktoiku, cf. Vasmer, Gr., 104.Sursa: Dicționarul etimologic român octoíh, oht-, oft- și -íc n., pl. urĭ (ngr. okto- și ohtothos, d. októ, ohtó, opt, și thos, vgr. ethos, sunet, ecoŭ). Colecțiunea cîntărilor bisericeștĭ (de sfîntu Damaschin) pe opt glasurĭ (melodiĭ). Se cîntă cîte un glas pe săptămînă. Fig. Litanie, discurs prea lung. V. osmoglasnic, anghilest.
Sursa: Dicționaru limbii românești
OCTOÍH (‹ sl.; {s} octo- + gr. ihos „răsunet, glas”) s. n. Carte liturgică de cult ortodox care cuprinde un ciclu de cântări pentru fiecare zi a săptămânii, după cele opt glasuri (moduri), repetat timp de opt săptămâni și reluat apoi de la început. A fost alcătuit în sec. 8 de Ioan Damaschinul. Cel mai vechi o., copiat pe teritoriul românesc, în slavonă, este „Octoihul de la Caransebeș”, probabil din sec. 13. Prima traducere românească a o. s-a făcut în Transilvania (sfârșitul sec. 16-începutul sec. 17).Sursa: Dicționar enciclopedic octoíh s. n., pl. octoíhuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită octoih n. 1. colecțiunea cântărilor bisericești de sfântul Damaschin după opt glasuri: cântă din octoih glasul al optulea AL.; 2. fig. litanie: iar ai început octoihul ăsta ? AL. [De origină slavo-greacă: lit. cele opt melodii].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
OCTOÍH, octoihuri, s. n. Principala carte de cântări a cultului vechi ortodox, organizând prin prisma celor opt moduri bizantine slujbele care au loc într-o săptămână; fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. oktoihŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)