OCAZIONALÍSM s. n. Doctrină teologică care consideră că singura cauză reală a modificărilor corporale și sufletești este voința divinității. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnalisme.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a OCAZIONALÍSM s.n. Concepție idealist-teologică din sec. XVII, care încerca să învingă, prin invocarea intervenției directe a divinității, inexplicabilitatea interacțiunii dintre suflet și corp. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. occasionnalisme, it. occasionalismo].
Sursa: Dicționar de neologisme
OCAZIONALÍSM s. n. concepție idealist-teologică, care încerca să rezolve, prin invocarea intervenției nemijlocite a divinității, problema interacțiunii dintre corp și suflet, ca două substanțe independente. (< fr. occasionnalisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
OCAZIONALÍSM (‹ fr.) s. n. Doctrină, asociată cu Malenbranche, conform căreia nu există cauză eficientă în afară de Dumnezeu, cauzele naturale fiind doar cauze ocazionale ce acționează prin providența divină. Rolul de cauză eficientă a mai fost acordat lui Dumnezeu în sec. 9 de reprezentanți ai filozofiei islamice, teza fiind transmisă lumii medievale europene de Al-Ghāzali. O. lui Malebranche a fost receptat ca o soluție extremă la probleme carteziană a interacțiunii minte-corp: intervenția divină este adevărata cauză, propria voință a individului nefiind decât ocazia. Alți adepți ai o.: G. de Cordemoy, L. de La Farge, J. Clauberg, A. Geulincx.Sursa: Dicționar enciclopedic ocazionalísm (-zi-o-) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită OCAZIONALÍSM s. n. Doctrină conform căreia nu există cauză eficientă în afară de Dumnezeu, cauzele naturale fiind doar cauze ocazionale ce acționează prin providența divină. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnalisme.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)