Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele obliga:

OBLIGÁ, oblíg, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

OBLIGÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < lat. obligare, cf. fr. obliger].
Sursa: Dicționar de neologisme


OBLIGÁ vb. I. tr., refl. a (se) îndatora. ◊ a da, a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. II. tr. a constrânge. (< lat. obligare, fr. obliger)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

obligá (oblíg, obligát), vb. – A sili. Lat. obligare (sec. XIX). – Der. (din fr.) obligativitate, s. f.; obligator(iu), adj.; obligați(un)e, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român

obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

obligà v. a îndatora.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță2. – Din it. obbligo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

óbligă (înv.) (o-bli-) s. f., g.-d. art. óbligii; pl. óbligi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

òbligă f. obligațiune de plată (vorbă ieșită din uz): iacă o obligă din partea mea AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță2. – Din it. obbligo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)