OBIDÁ vb. I. v. obidi.Sursa: Dicționarul limbii române moderne OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) Întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
obídă (obíde), s. f. – 1. (Înv.) Nedreptate, injurie, jignire, inechitate. – 2. Chin, durere, zbucium. Sl. obida (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 219; Conev 103). – Der. obidi (var. rară obida), vb. (a jigni, a vexa; a chinui), din sl. obideti; obidos, adj. (mîhnit, necăjit), înv.; obidnic, adj. (nenorocit, ticălos), Mold., rar; obijdui (var. obidui), vb. (a chinui, a nedreptăți), din sl. obizdati.Sursa: Dicționarul etimologic român obídă f., pl. e saŭ izĭ (vsl. obida, nedreptate). Rar azĭ. Nedreptate. Mare întristare: cu obida´n inimă. Fig. Iron. Pop. Mold. sud. Oghidă (rev. I. Crg. 3, 187). Om prea mic, stîrpitură: o oghidă de femeĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
obídă (pop.) s. f., g.-d. art. obídei; pl. obídeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită obidă f. întristare adâncă: coprins de mâhnire și de obidă ISP. [Slav. OBIDA, injurie].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)