Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele obișnuință:

OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



obișnuínță f., pl. e (d. obișnuĭesc). Obiceĭ, deprindere: fiecare cu obișnuințele luĭ. – Vechĭ obicĭnuință. V. namaz.
Sursa: Dicționaru limbii românești

obișnuínță s. f., g.-d. art. obișnuínței; pl. obișnuínțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

obișnuință f. obiceiu anumit, deprindere căpătată.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (Înv.) obicinuínță s. f.] Obișnui + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)