NĂSCOCÍRE, născociri, s. f. Acțiunea de a (se) născoci și rezultatul ei; ceea ce născocește cineva; născoceală. – V. născoci.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a născocíre f. Acțiunea de a născoci. Născocitură: o născocire drăcească.
Sursa: Dicționaru limbii românești
născocíre s. f., g.-d. art. născocírii; pl. născocíriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită NĂSCOCÍRE, născociri, s. f. Acțiunea de a (se) născoci și rezultatul ei; ceea ce născocește cineva; născoceală. – V. născoci.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
născocire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul născoci