NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. 1. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. ♦ Local unde funcționează această reprezentanță. 2. Funcția de nunțiu. [Pr.: -ți-a Var.: nunciatură s. f.] – Din it. nunziatura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a NUNȚIATÚRĂ s.f. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină. ♦ Localul acestei reprezentanțe. ♦ Calitate, funcție de nunțiu. [Pron. -ți-a-, var. nunciatură s.f. / < germ. Nuntiatur, it. nunziatura].
Sursa: Dicționar de neologisme
NUNȚIATÚRĂ s. f. reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină. ◊ funcția nunțiului. (< it. nunziatura)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
* nunțiatúră f., pl. ĭ (it. nunziatura). Demnitatea de nunțiŭ. – Fals nunciatură.
Sursa: Dicționaru limbii românești
nunțiatúră (-ți-a-) s. f., g.-d. art. nunțiatúrii; pl. nunțiatúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. 1. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. ♦ Local unde funcționează această reprezentanță. 2. Funcția de nunțiu. [Pr.: -ți-a-. – Var.: nunciatúră s. f.] – Din it. nunziatura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)