Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele nucleu:

NUCLÉU, nuclee, s. n. 1. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. [Pl. și: (m.) nuclei] – Din fr. nucléus, lat. nucleus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

NUCLÉU s.n. 1. (Chim.) Ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic și care rămâne neschimbat la toți derivații corpului respectiv. ♦ (Fiz.) Partea centrală a unui atom, care poartă electricitate pozitivă și în care se concentrează aproape întreaga masă a atomului. ♦ (Biol.) Element central al unei celule, situat în plasmă, cu structură proprie și care are funcții importante în celulă. ♦ (Astr.) Porțiune centrală a unei comete, a unei galaxii. 2. (Fig.) Element esențial al unui lucru. [Pron. -cleu, pl. -ee, (s.m.) -ei. / < fr. nucléus, lat. nucleus].
Sursa: Dicționar de neologisme


NUCLÉU s. n. 1. ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic și care rămâne neschimbat la toți derivații corpului respectiv. 2. partea centrală, încărcată pozitiv, a unui atom, în care se concentrează aproape întreaga masă a acestuia. 3. corpuscul globulos din citoplasmă, constituent principal al celulei, cu rol în reproducerea și în trasmiterea caracterelor. 4. element central cu funcție importantă în propoziție sau în frază. 5. (astr.) porțiune centrală, compactă, a unei comete. 6. (fig.) element esențial al unui lucru. (< fr. nucléus, lat. nucleus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

nucléu (nu-cleu) s. n. / (med.) s. m., art. nucléul; pl. n. nuclée / m. nucléi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

* núcleŭ m. și n., pl. e (lat. núcleus, sîmbure, d. núcula, nucușoară, dim. d. nux. nucis, nucă). Biol. Sîmburele din protoplazmă. – Fig. Centru, punct central, punct principal (al uneĭ societățĭ ș.a.). – Ob. nucléŭ (ca galinaceŭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

NUCLÉU, nuclee, s. n., (3) nuclei, s. m. 1. S. n. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. S. n. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. S. m. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ** Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. S. n. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. – Din fr. nucléus, lat. nucleus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

NUCLÉU, nuclee, s. n. 1. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. [Pl. și: (m.) nuclei] – Din fr. nucléus, lat. nucleus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

NUCLÉU s.n. 1. (Chim.) Ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic și care rămâne neschimbat la toți derivații corpului respectiv. ♦ (Fiz.) Partea centrală a unui atom, care poartă electricitate pozitivă și în care se concentrează aproape întreaga masă a atomului. ♦ (Biol.) Element central al unei celule, situat în plasmă, cu structură proprie și care are funcții importante în celulă. ♦ (Astr.) Porțiune centrală a unei comete, a unei galaxii. 2. (Fig.) Element esențial al unui lucru. [Pron. -cleu, pl. -ee, (s.m.) -ei. / < fr. nucléus, lat. nucleus].
Sursa: Dicționar de neologisme

NUCLÉU s. n. 1. ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic și care rămâne neschimbat la toți derivații corpului respectiv. 2. partea centrală, încărcată pozitiv, a unui atom, în care se concentrează aproape întreaga masă a acestuia. 3. corpuscul globulos din citoplasmă, constituent principal al celulei, cu rol în reproducerea și în trasmiterea caracterelor. 4. element central cu funcție importantă în propoziție sau în frază. 5. (astr.) porțiune centrală, compactă, a unei comete. 6. (fig.) element esențial al unui lucru. (< fr. nucléus, lat. nucleus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

nucléu (nu-cleu) s. n. / (med.) s. m., art. nucléul; pl. n. nuclée / m. nucléi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

* núcleŭ m. și n., pl. e (lat. núcleus, sîmbure, d. núcula, nucușoară, dim. d. nux. nucis, nucă). Biol. Sîmburele din protoplazmă. – Fig. Centru, punct central, punct principal (al uneĭ societățĭ ș.a.). – Ob. nucléŭ (ca galinaceŭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

NUCLÉU, nuclee, s. n., (3) nuclei, s. m. 1. S. n. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. S. n. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. S. m. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ** Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. S. n. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. – Din fr. nucléus, lat. nucleus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)