NOUA, cultură de la sfârșitul Epocii Bronzului (sec. 14-sec. 12 î. Hr.), răspândită în Moldova, Transilvania, Muntenia de est și Dobrogea. Numită astfel după o suburbie a Brașovului, unde au fost descoperite primele urme caracteristice ale acestei culturi.Sursa: Dicționar enciclopedic NÓUĂ num. card., s. m. 1. Num. card. Numărul care are în numărătoare locul între opt și zece; se indică prin cifra 9 (sau IX). ◊ (Adjectival) Are nouă ani. ◊ Expr. A avea nouă vieți (sau suflete) = a fi foarte rezistent sau foarte viteaz. A avea nouă băieri la pungă = a fi foarte zgârcit. (Peste) nouă mări și (nouă) țări = foarte departe. ◊ (Substantivat) Veneau nouă. (Cu valoare de num. ord.) Volumul nouă. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouă ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Cumpără câte nouă (mere). 2. S. m. Semn grafic care reprezintă numărul nouă (1); p. ext. desen, figură în forma acestui semn. ♦ Nota nouă (1). – Lat. novem.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
nóuă num. – Numărul de după opt. – Mr. noauă, nao, megl. noauă, nou. Lat. nǒvĕm (Pușcariu 1193; Candrea-Dens., 1249; REW 5968), cf. it., port. nove, prov. nou, fr. neuf, sp. nueve. – Der. nouăzeci, num. (de nouă ori zece).Sursa: Dicționarul etimologic român 1) nóŭă dativu din noĭ (lat. nǒbe, ild. nôbis): dă-ne noŭă, noŭă ne dă, noŭă ni se dă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) nóŭă num. cardinal (lat. nŏvem, vgr. ennéa, scr. navan, germ. neun, engl. nine; it. pg. nove, pv. nou, fr. neuf, sp. nueve). Număr fără soț între opt și zece. Al noŭălea: regimentu 9. S.m. Cifra noŭă: un noŭă, doĭ noŭă saŭ doĭ de noŭă, coada luĭ noŭă (9).
Sursa: Dicționaru limbii românești
nóuă1 num.; 9/IXSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită nóuă2 adj., pr. v. nou1, noiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
nouă num. număr nepereche ce vine imediat după opt; nouăzeci, de nouă ori zece. [Lat. NOVEM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NÓUĂ num. card., s. m. 1. Num. card. Numărul care are în numărătoare locul între opt și zece; se indică prin cifra 9 (sau IX). ◊ (Adjectival) Are nouă ani. ◊ Expr. A avea nouă vieți (sau suflete) = a fi foarte rezistent sau foarte viteaz. A avea nouă băieri la pungă = a fi foarte zgârcit. (Peste) nouă mări și (nouă) țări = foarte departe. ◊ (Substantivat) Veneau nouă. (Cu valoare de num. ord.) Volumul nouă. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouă ori. ◊ (Precedat de „câte”,intră în componența num. distributiv) Cumpără câte nouă (mere). 2. S. m. Semn grafic care reprezintă numărul nouă (1); p. ext desen, figură în forma acestui semn. ♦ Nota nouă (1). – Lat. novem.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
nouă - Pronume, Genitiv-Dativ, plural, feminin - pentru cuvantul eu
nouă - Pronume, Genitiv-Dativ, plural, masculin - pentru cuvantul eu
noua - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul nou
nouă - Adjectiv, feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul nou
nouă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul nou
nouă - Adjectiv, feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul nou
nouă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul nou
noua - Pronume, Genitiv-Dativ, plural, feminin - pentru cuvantul nouălea
noua - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, feminin - pentru cuvantul nouălea
noua - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, feminin - pentru cuvantul nouălea
noua - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul nouălea