Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele nou:

NOU, NÓUĂ, noi, adj. I. 1. Făcut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima dată. ◊ Lună nouă = fază a Lunii când aceasta este în conjuncție și când fața dinspre Pământ, nefiind luminată, este invizibilă; timpul când Lună este în această fază. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei fază (când are forma unei seceri subțiri). (Azi rar) Lumea nouă = America. ◊ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Care apare în locul unui lucru, al unei ființe etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. ♦ (Substantivat, n.) Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltării unui fenomen și care, în luptă cu elementele vechi, iese învingător. 3. Care a fost executat sau cumpărat de curând; care se află în bună stare; care nu a mai fost folosit sau a fost puțin folosit. 4. Cu aspect și conținut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refăcut. ♦ Evoluat, perfecționat. 5. Care s-a ivit de curând, recent. ◊ Expr. Lume nouă! exclamație familiară cu care întâmpinăm pe oaspeții rari. 6. Care se adaugă (într-o succesiune) la ceva (de același fel) ce exista de mai înainte, care este încă unul pe lângă cel existent. ◊ Loc. adv. Din nou = încă o dată, iarăși, iar. II. Lipsit de experiență, neexperimentat (din cauza absenței unei practici suficiente). [Pl. și: (f.) nouă] – Lat. novus, -a.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


nóu (nóuă), adj. – Recent, proaspăt, tînăr. – Mr. nou, noauă, megl. nou, nouă, istr. now, nowe. Lat. nōvus (Pușcariu 1192; Candrea-Dens., 1246; REW 5972), cf. it. nuovo (sard. nou), prov. nueu, fr. neuf, sp. nuevo, port. nono.Der. noutate, s. f. (știre proaspătă, inovație, schimbare), care poate fi în egală măsură der. intern cu suf. -tate sau reprezentant al lat. nōvĭtātem (Pușcariu 1194; Candrea-Dens., 1247); înoi, vb. (a renova, a împrospăta; a repune; a repeta; a reface; înv., a purifica, a reface o biserică; refl., a îmbrăca pentru prima oară ceva); înoitură, s. f. (înv., restaurare, reabilitare, inovație); înoitor, s. m. (înv., inovator); reînoi, vb. (a renova, a repeta), creație improprie; pre(î)noi, vb. (a renova); pre(î)noitor, adj. (renovator, reformator). Novitale, s. f. pl. (noutăți de ultimă oră), din it. novità, probabil prin intermediul ngr., este înv. (sec. XIX).
Sursa: Dicționarul etimologic român

noŭ, nóŭă adj., pl. f. (est) noŭă, din *noŭe și (vest) noĭ (lat. nŏvus, vgr. néos, scr. nava-s, germ. neu, vsl. novŭ; it. nuovo, sard. nou, nova, pv. nueu, nova, fr. neuf, neuve, sp. nuevo, pg. novo. V. iznoavă). Care există de puțin timp, care e decurînd, care nu era știut în ainte: carte noŭă, haĭne noŭă, vin noŭ, ideĭe noŭă. Care urmează după alțiĭ saŭ altele de acelașĭ fel: elevĭ noĭ, noŭ rege, noŭ guvern. Novice, care s’a apucat curînd de lucru: lucrător noŭ, Lumea noŭă, America. Lume noŭă, oamenĭ de curînd venițĭ, oaspețĭ. O noŭă lume, alt-fel de vĭață, alte orizonturĭ. Cuvinte noŭă, cuvinte uzitate de curînd. Om noŭ, om care s’a ridicat singur, om fără strămoșĭ iluștri și a devenit ilustru de curînd: Cicerone era un om noŭ printre nobiliĭ romanĭ. Adv. De curînd: noŭ născut, noŭ căsătorită (dar și adj.: noŭ născut). Din noŭ, ĭar, înc’o dată. V. vechĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

nou1 adj. m., f. nóuă; pl. m. și f. noi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*nou2 s. n., art. nóul
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

nou a. 1. care este de un timp scurt: vin nou, haine noi; 2. care a apărut de curând: carte nouă; 3 care nu era cunoscut sau admis: idee nouă; 4. lipsit de experiență: lucrător nou. [Lat. NOVUS]. ║ adv. de curând: nou-născut; din nou, încă odată.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

NOU, NÓUĂ, noi, adj., s. n. 1. Adj. Făcut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima dată. ◊ Lună nouă = fază a Lunii când aceasta este în conjuncție și când fața dinspre Pământ, nefiind luminată, este invizibilă; timpul când Luna este în această fază. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei fază (când are forma unei seceri subțiri). Lumea nouă = America. ◊ Expr. Ce mai (e) nou? ~ ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Adj. Care apare în locul unui lucru, al unei ființe etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. 3. S. n. Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltării unui fenomen și se deosebește fundamental de elementele vechi, pe care reușește să le domine. 4. Adj. Care a fost executat sau cumpărat de curând; care se află în bună stare; care nu a mai fost folosit sau a fost puțin folosit. 5. Adj. Cu aspect și conținut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refăcut. ♦ Evoluat, perfecționat. 6. Adj. Care s-a ivit de curând, recent. ◊ Expr. Lume nouă! exclamație familiară cu care întâmpinăm pe oaspeții rari. 7. Adj. Care se adaugă (într-o succesiune) la ceva (de același fel) ce exista de mai înainte, care este încă unul pe lângă cel existent. ◊ Loc. adv. Din nou = încă o dată, iarăși, iar. 8. Adj. Lipsit de experiență, neexperimentat (din cauza absenței unei practici suficiente). [Pl. și: (f.) nouă] – Lat. novus, -a.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)