Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele nor:

NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ♦ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. ♦ Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ♦ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ♦ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



nor (nóri), s. m. – Masă de vapori, de picături de lichid, de fum etc. aflate în suspensie în atmosferă. – Var. (Mold.) nour, (Olt.) noor, (Banat) nuor, nuvăr, (înv.) nuar.Mr. nior, năur, megl. nor, istr. n(u)or. Lat. nūbĭlus (Pușcariu 1189; Candrea-Dens., 1240; REW 5975), cf. it. nuvolo, prov. nivol, cat. nuvol, sp. (nube), astur. nublo. Baza *nibulum (Pascu, Beiträge, 18) nu pare necesară. Conservarea lui ou, oo în var. se datorează, poate, prezenței lui r (Graur, BL, III, 53). – Der. no(u)ros, adj. (înnorat); (î)no(u)ra, vb. (a se acoperi cu nori); nourată, s. f. (oaie cu lînă gri).
Sursa: Dicționarul etimologic român

NOR (lat. nubilum) s. m. 1. (METEOR.) Masă de vapori, picături de apă sau cristale de gheață, aflate în suspensie în atmosferă. Se formează mai ales în troposferă. Se disting: n. superiori, formați la înălțimi de peste 6.000 m (cirrus, cirrostratus, cirrocumulus), constituiți din cristale de gheață; n. mijlocii, la înălțimi de 2.000-6.000 m (altostrus, altocumulus), alcătuiți din picături și cristale mici de gheață; n. inferiori, la 2.000 m înălțime (cumulus, cumulonimbus), constituiți preponderent din picături. ◊ N. arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică supraîncălzită (c. 700ºC), expulzată în atmosferă în timpul unei erupții vulcanice; apariția ei provoacă puternice descărcări electrice. ◊ (ASTR.) N. de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, mai mică decât o galaxie. ◊ (FIZ.) N. electronic = zonă de distribuție probabilistică a electronului în anumite domenii ale spațiului înconjurător nucleului atomic. 2. Masă densă (și mobilă) de praf, de fum etc.
Sursa: Dicționar enciclopedic

nor (vest) și nour (est) m. (lat. núbilum [rudă cu nébula, negură], de unde s’a făcut ◊ nuer, vrom. Banat. Oaș núăr, núor, nóor, apoĭ nóur și nor; it. nuvolo, pv. nivol, cat. nuvol; sp. nube și pg. nuvem, d. lat. nubes, nor. În Ban. și núŭăr, núhăr, nuvăr ca mădúŭă, mădúhă, mădúvă. Cp. și cu bour). Grămadă de negură care plutește în aer și, de multe orĭ, produce ploaĭe. Ceĭa ce seamănă a nor: un nour de fum, de colb. Fig. Turburare, întrisitare care se observă pe față: un nour de tristeță se răspîndi pe fața luĭ. Ceĭa ce turbură seninătatea: fericire fără nourĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

nor s. m., pl. nori
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

nor m. 1. massă de aburi suspendați în atmosferă: cerul e plin de nori; 2. ceeace seamănă unui nor: nori de fum, de praf; 3. fig. întuneric, întristare: un nor îi acoperì fața. [Vechiu-rom. nuăr, Mold. nour = lat. NUBILUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ◊ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ◊ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ◊ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)