NOBLÉȚĂ s. f. v. noblețe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a NOBLÉȚĂ s.f. v. noblețe.
Sursa: Dicționar de neologisme
* nobléță f., pl. ĭ (fr. noblesse, d. noble, nobil; it. nobilezza și nobiltà). Calitatea de a fi nobil: noblețea uneĭ familiĭ, titlu de nobleță. Nobilime: toată nobleța Franciĭ. Fig. Frumuseță, distincțiune, eleganță: nobleța uneĭ figurĭ, nobleță de stil. Generozitate, mărinimie: nobleță de caracter. Cu nobleță, cu distincțiune: a refuza cu nobleță. Cu generozitate: a trata cu nobleță. V. evghenie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
nobleță f. 1. calitatea prin care cineva e nobil; 2. nobilime; 3. înălțime morală: nobleță de inimă, de sentimente.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NOBLÉȚĂ s. f. v. noblețe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)