Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele noblețe:

NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



NOBLÉȚE s.f. 1. Calitate, rang de nobil (3). ♦ Situație legală (care conferea anumite privilegii) atribuită anumitor persoane sau familii (mai ales în orânduirea feudală) de către principi, regi etc. pentru a-i deosebi de ceilalți cetățeni. 2. Caracterul a ceea ce este nobil (1, 2); distincție, eleganță. [Var. nobleță s.f. / cf. fr. noblesse, it. nobilezza].
Sursa: Dicționar de neologisme

NOBLÉȚE s. f. 1. calitate, rang de nobil (II). 2. caracter nobil; generozitate, mărinimie, cavalerism; distincție, eleganță. (< fr. noblesse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

NOBLÉȚE s.f. 1. Calitate, rang de nobil (3). ♦ Situație legală (care conferea anumite privilegii) atribuită anumitor persoane sau familii (mai ales în orânduirea feudală) de către principi, regi etc. pentru a-i deosebi de ceilalți cetățeni. 2. Caracterul a ceea ce este nobil (1, 2); distincție, eleganță. [Var. nobleță s.f. / cf. fr. noblesse, it. nobilezza].
Sursa: Dicționar de neologisme

NOBLÉȚE s. f. 1. calitate, rang de nobil (II). 2. caracter nobil; generozitate, mărinimie, cavalerism; distincție, eleganță. (< fr. noblesse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

NOBLÉȚE s.f. 1. Calitate, rang de nobil (3). ♦ Situație legală (care conferea anumite privilegii) atribuită anumitor persoane sau familii (mai ales în orânduirea feudală) de către principi, regi etc. pentru a-i deosebi de ceilalți cetățeni. 2. Caracterul a ceea ce este nobil (1, 2); distincție, eleganță. [Var. nobleță s.f. / cf. fr. noblesse, it. nobilezza].
Sursa: Dicționar de neologisme

NOBLÉȚE s. f. 1. calitate, rang de nobil (II). 2. caracter nobil; generozitate, mărinimie, cavalerism; distincție, eleganță. (< fr. noblesse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

noblețe - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul nobleță