Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele nobil:

NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în mici cantități. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

NÓBIL, -Ă adj. 1. Cinstit, generos; ales; bun; curajos. ◊ Metal nobil = metal prețios; gaz nobil = fiecare dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în cantități mici în atmosferă, ca: heliu, neon, argon, kripton. 2. Distins, grațios, elegant. 3. s.m. și f. Care face parte din vârfurile privilegiate ale societății (mai ales în orânduirea feudală); aristocrat. [< lat. nobilis, cf. it. nobile].
Sursa: Dicționar de neologisme


NÓBIL, -Ă I. adj. 1. cinstit, generos, mărinimos; ales; bun, curajos. ♦ metal ~ = metal prețios; gaz ~ = fiecare dintre gazele inerte, incolore și inodore, care se găsesc în cantități mici în atmosferă. 2. distins, grațios, elegant. II. s. m. f. persoană care face parte din nobilime. (< lat. nobilis, germ. nobil, it. nobile, fr. noble)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

nóbil (nóbilă), adj. – Ilustru, prețios, generos. Lat. nobilis (sec. XIX). Der. nobiliar, adj., din fr. nobiliaire; nobilime, s. f. (noblețe, aristocrație); noblețe, s. f. (distincție); înobila, vb., după fr. anoblir.
Sursa: Dicționarul etimologic român

* nóbil, -ă adj. (lat. nóbilis, ilustru, nobil, d. nóscere, a cunoaște. V. ignobil). Care face parte din clasa cea maĭ înaltă a societățiĭ: persoană nobilă. De nobil, boĭeresc: sînge nobil. Fig. Frumos, distins, elegant: aer, stil nobil. Generos, ĭertător: inimă nobilă. Metale nobile, auru, argintu, platina. Părțĭ nobile (ale corpuluĭ), inima, creĭeru ș.a. fără de care vĭața nu poate exista. S.m. Boĭer, aristocrat, om din cea maĭ înaltă clasă socială. Adv. Ca nobiliĭ, boĭerește, cu nobleță: a te purta nobil. V. blagorodnic, evghenist, patrician, magnat, hidalgo.
Sursa: Dicționaru limbii românești

nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

nobil a. 1. care face parte din clasa cea mai înaltă a societății; 2. fig. care are sentimente alese: o inimă nobilă. ║ m. cel ce se trage dintr’o familie nobilă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)