Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele negru:

NÉGRU, NEÁGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ◊ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din făină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ◊ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nici o mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig. Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ◊ Magie neagră = magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru = a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru de fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și utilizată în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ♦ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

negru, negri s. m. persoană folosită de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucruri care cer o calificare superioară
Sursa: Dicționar de argou al limbii române


négru (neágră), adj.1. De culoarea funinginii. – 2. Brun, întunecat. – 3. Murdar. – 4. Nefast, funest. – 5. (S. m.) Arap, negroid. – Mr. negru, negur, megl., istr. negru. Lat. nĭgrum (Pușcariu 1167; Candrea-Dens., 1219; REW 5917); cf. it. nero, prov. negro, fr. noir, sp., port. negro.Der. negreală, s. f. (calitatea de negru; vopsea neagră; nuanță de negru; Mold., Trans., cerneală); negreață, s. f. (negriciune), pe care Pușcariu 1166 și REW 5919 îl trimit la lat. nĭgritia; negri (var. înegri), vb. (a da culoare neagră; a întuneca; a detracta); negricios, adj. (aproape negru; brunet); negriciune, s. f. (negreață); negrilică (var. negrușcă), s. f. (chica-voinicului, Nigella arvensis), pentru sufix, cf. arăpușcă, femeiușcă, muierușcă (după Pușcariu, Dacor., VII, 468, negrușcă ar indica o încrucișare cu cernușcă); negroaică, s. f. (femeie neagră); negrioară, s. f. (brună); negriu, adj. (aproape negru); negritură, s. f. (îmbrăcăminte murdară); ponegri, vb. (a denigra), încrucișare a lui înegri cu sl. počruniti (Titin); ponegreală, s. f. (denigrare); ponegritor, adj. (denigrator). – Din rom. provin mag. nyégra „oaie neagră” (Edelspacher 20), ngr. νιάγϰρον „berbec negru” (Murnu, Lehnwörter, 37).
Sursa: Dicționarul etimologic român

NEGRU, Dimitrie (1883-1955, n. Buciumeni, Galați), medic român. Prof. univ. la Cluj. Cercetări asupra fizicii și tehnicii razelor X și a anatomiei radiologice („Studiu asupra observației razelor röntgen”, „Radiologia medicală”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

négru, neágră adj., pl. negre (lat. niger, nĭgra, negru; it. nero, pv. negre, fr. noir, sp. pg. negro). De coloarea cărbuneluĭ stins saŭ a întunericuluĭ perfect: cerneală neagră. De rasa negrilor. Negricĭos, întunecat: pîne neagră. Fără lumină, întunecat: noapte neagră. Livid, vînăt: trup negru de lovitură. Murdar: rufe negre. Vin negru, vin roșu închis. Bere neagră, bere cafenie închisă. Fig. Trist, nefericit: zile negre. Funest, de moarte: gînd negru. Grozav, intens: mizerie neagră. Răŭ, veninos: inimă neagră. S.m. și f. Om din rasă cu pele neagră: un negru. S.n. Coloare neagră: a picta, a te îmbrăca în negru. A vedea toate în negru, a crede că se vor întîmpla numai nenorocirĭ. Negru pe alb, lucru scris. Nicĭ cît negru supt unghie, nimic, nicĭ măcar cît de puțin. A ți se face negru în fața ochilor, a te înfuria grozav. Prov. A strînge banĭ albĭ pentru zile negre, a aduna banĭ p. timpurĭ grele (boală, bătrîneță). – Rasa neagră populează aproape toată Africa, oare care părțĭ din sudu Asiiĭ, din America, Australia și Melanezia. În număr de vre-o 145,000,000. Negriĭ aŭ pelea maĭ mult saŭ maĭ puțin neagră, păru negru creț, craniu dolihocefal, nasu turtit și buzele groase.
Sursa: Dicționaru limbii românești

négru1 (ne-gru) adj. m., s. m., art. négrul, pl. négri, art. négrii; adj. f. neágră, pl. négre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

négru2 (ne-gru) s. n., art. négrul
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

negru a. 1. de coloarea cea mai întunecată, asemenea nopții adânci: stofă neagră; 2. fig. trist, melancolic, nefericit: zile negre; 3. odios, insuportabil: inimă neagră, îi se făcea viața neagră CR.; 4. ce ține de Negrii: rassa neagră. [Lat. NIGRUM]. ║ m. 1. om de coloarea neagră; 2. pl. locuitori din Africa și Oceania cu pielea neagră. ║ n. 1. coloarea neagră: a picta în negru; 2. vin negru: un negru vârtos de Orevița; 3. fig. cauză de întristare, de melancolie: el vede toate în negru; 4. doliu: se poartă în negru. ║ adv. fig. odios: omul ăsta mi-e negru înaintea ochilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Negru (Principele) m. V. Eduard.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

NEGRU, NEÁGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ♦ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din faină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Rasă neagră = rasa negroidă. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ♦ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nicio mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig.Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ♦ Magie neagră - magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1).Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru - a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru-de-fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și folosită în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță-de-vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță-de-vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ◊ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)