NECUVIÍNȚĂ, necuviințe, s. f. Lipsă de respect; faptă, atitudine, vorbă lipsită de cuviință; indecență, obrăznicie; impolitețe, grosolănie, mojicie. – Ne- + cuviință.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
necuviínță f., pl. e. Lipsă de cuviință, obrăznicie, mojicie. Obscenitate.
Sursa: Dicționaru limbii românești
necuviínță s. f., g.-d. art. necuviínței; pl. necuviínțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită necuviință f. 1. lipsă de bună-cuviință; 2. vorbă sau faptă necuviincioasă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NECUVIÍNȚĂ, necuviințe, s. f. Lipsă de respect; faptă, atitudine, vorbă lipsită de cuviință; indecență, obrăznicie; impolitețe, grosolănie, mojicie. – Pref. ne- + cuviință.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 