NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a NAÚTIC, -Ă adj. De, pentru navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre un sport) Care se practică pe sau în apă. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „(de) navigație”, „(referitor la) navigație”. [Pron. na-u-. / < lat. nauticus, cf. fr. nautique < lat. nauta – navigator].
Sursa: Dicționar de neologisme
NAÚTIC, -Ă I. adj. referitor la navigație. ◊ (despre un sport) care se practică pe, în apă. II. s. f. navigație (2). (< fr. nautique, lat. nauticus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
* naútic, -ă adj. (vgr. nautikos, lat. nauticus. V. înot 2). Relativ la navigațiune: arta nautică. – Și náŭtic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naúticeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită nautic a. ce ține de navigațiune.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)