Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele naștere:

NÁȘTERE, nașteri, s. f. Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei. 1. Aducerea sau venirea pe lume a unei ființe; spec. act fiziologic prin care fătul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterină; parturiție. ◊ Casă de nașteri = maternitate (din mediul rural). Zi de naștere sau ziua nașterii = zi în care s-a născut cineva; sărbătorire care are loc cu prilejul acestei zile. Nașterea Domnului (sau lui Cristos) = Crăciunul. Înainte de nașterea lui Cristos = înaintea erei noastre. După (sau de la) nașterea lui Cristos = din (sau în) era noastră. ◊ Loc. adj. și adv. Din naștere = a) (încă) de când s-a născut; b) conform unei predispoziții naturale. ◊ Loc. adv. Prin naștere = prin structură, prin înclinațiile înnăscute. 2. Origine, proveniență. ◊ Loc. adv. De (sau din) naștere = originar din...; de naționalitate sau de origine etnică... 3. Fig. Apariție, ivire, creare. ◊ Loc. vb. A lua naștere = a apărea, a se ivi. A da naștere = a crea, a produce, a cauza. – V. naște.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



náștere f. Acțiunea de a saŭ de a se naște. Fig. Început, origine: a stîrpi rău de la naștere.
Sursa: Dicționaru limbii românești

NÁȘTERE (‹ naște) s. f. 1. Acțiunea de a naște (1); totalitatea fenomenelor mecanice și fiziologice prin care fătul (viabil) este expulzat sau extras prin căila naturale din cavitatea uterină. N. poate fi la termen (38-42 săptămâni) sau prematură (între 28 și 37 de săptămâni), spontană sau provocată, normală (eutocică) sau anormală (distocică). Sin. parturiție.Loc. Din naștere = a) din momentul în care s-a născut: b) potrivit unor predispoziții naturale, din vocație. 2. Origine (2), obârșie (2), proveniență, geneză. 3. Fig. Apariție, ivire, început. ◊ Expr. A da naștere = a crea, a produce, a provoca. ◊ A lua naștere = a apărea, a se forma, a se produce.
Sursa: Dicționar enciclopedic

náștere s. f., g.-d. art. náșterii; pl. náșteri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

naștere f. 1. scoatere, venire în lume: ceasul nașterii; 2. nume de sărbători: Nașterea Domnului (25 Dec.), Nașterea Prea-curatei Fecioare (8 Sept.) și Nașterea Sf. Ion Botezătorul (24 Iunie); 3. în special, Nașterea Domnului: părintele vine să ne heretisească cu Nașterea CAR.; 4. fig. origină, început.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

NÁȘTERE, nașteri, s. f. Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei. 1. Aducerea sau venirea pe lume a unei ființe; spec. act fiziologic prin care fătul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterină; parturiție. ◊ Casă de nașteri = maternitate (din mediul rural). Zi de naștere sau ziua nașterii = zi în care s-a născut cineva; sărbătorire care are loc cu prilejul acestei zile. Nașterea Domnului (sau lui Hristos) = Crăciunul. înainte de nașterea lui Hristos = înaintea erei noastre. După (sau de la) nașterea lui Hristos = din (sau în) era noastră. ◊ Loc. adj. și adv. Din naștere = a) (încă) de când s-a născut; b) conform unei predispoziții naturale. ◊ Loc. adv. Prin naștere = prin structură, prin înclinațiile înnăscute. 2. Origine, proveniență. ◊ Loc. adv. De (sau din) naștere = originar din...; de naționalitate sau de origine etnică... 3. Fig. Apariție, ivire, creare. ◊ Loc. vb. A lua naștere = a apărea, a se ivi. A da naștere = a crea, a produce, a cauza. – V. naște.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

naștere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul naște