MATURÁ vb. tr., refl. a (se) maturiza. (< it. maturare, germ. maturieren)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MATURÁ vb. I. tr., refl. A (se) maturiza. [< it. maturare, cf. germ. maturieren].
Sursa: Dicționar de neologisme
MATURA (în mitologia romană), zeiță care are în grijă coacerea fructelor (lat. maturare „a coace”).Sursa: Dicționar enciclopedic maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắturăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
măturà v. 1. a curăța sau a șterge cu mătura; 2. a goni, a alunga pe cineva; 3. a curăța, a deșerta: artileria mătura tot locul BĂLC. [Tras din mătură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mătúră (mătúri), s. f. – 1. Obiect cu care se curăță. – 2. Sorg (Sorghum vulgaris). – 3. Spanac porcesc (Chenopodium scoparia). – Mr. metură, megl. m(i)etură, istr. meture. Origine obscură. La baza lui trebuie să stea lat. matta „covoraș”, de unde sard. matta „tufă, arbust”, abruz. mattęlę „mănunchi”, Lucania mattǫrrę „mătură de nuiele”, Lipari mattulu „vreascuri”, calabr. máttulu „scul”, cat., sp. mata (Corominas, III, 287, cf. REW 5424). Lat. matta și-a schimbat genul. Rezultatul *mat explică pl. mături și, prin falsă regresiune, mătură, cf. pătură, măgură, latură. S-ar putea pleca și de la un lat. *mattula; însă fonetismul din rom. prezintă o anumită dificultate. Pentru a-l explica pe ă, trebuie presupusă o încrucișare cu lat. metere „a lua, a culege”, în a cărui conjugare ar fi intervenit o schimbare analogică, destinată s-o reducă la un tip mai mult sau mai puțin regulat, meto, *metitum (în loc de messum), ca peto, petitum, cf. parco, parcitum (față de parsum), patior, *patitum (față de passum). Din încrucișarea lui matta cu meto putea să rezulte *metula, cf. alb. mettulë. Alte ipoteze sînt mai puțin convingătoare. Din lat. mētŭla „piramidă mică” (Candrea, Éléments, 29; Pușcariu 1053; Candrea-Dens., 1074; REW 5554; Candrea; Tiktin) este dificil din punct de vedere semantic. Din sl. metla „nuielușă”, cf. bg., rus. metlá „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 109; Berneker, II, 41; Pascu, Beiträge, 18; Conev 46) nu este posibil din punct de vedere fonetic. De origine daco-tracică după Pușcariu, Lr., 286; anterior indoeurop. după Lahovary 335. Der. mătura, vb. (a curăța cu mătura; a expulza; a elimina); măturător, s. m. (om care mătură); măturătoare, s. f. (mașină de măturat); măturătură, s. f. (acțiunea de a mătura și rezultatul ei); măturar, s. m. (măturător); măturică (var. măturice), s. f. (plantă, Centaurea cyanus); măturiță, s. f. (verbină, Verbena officinalis). – Cf. mătreață.Sursa: Dicționarul etimologic român mắtură f., pl. ĭ (vsl. metla, din *metĭla; sîrb. metla, bg. rus. metlá a. î. V. omăt, smetie. Cp. cu măgură-miglă). Unealtă făcută din ramurĭ de copăceĭ (V. tîrn) și maĭ ales din vîrfurĭ de meĭ tătăresc legate la un loc și care servește la înlăturat gunoĭu de pe pardoseală saŭ din curte. (Cînd e de păr se numește perie). Meĭ tătăresc (V. meĭ). Altă plantă kóchia [saŭ chenopódium] scopária).
Sursa: Dicționaru limbii românești
mắtură s. f., g.-d. art. mắturii; pl. mắturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
mătură f. 1. unealtă din păr de porc, din paie sau din nuiele, ce servă a curăța de gunoiu, a șterge de praf; 2. pl. un tel de meiu (Sorghum). [Cf. lat. METULA, tufișoară, smoc].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee folosite la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
matura - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul matur
matură - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul matur