MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de baligă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Un fel de pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mânjeală, mânjeli s. f. v. mangă.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
mânjeálă s. f., g.-d. art. mânjélii; pl. mânjéliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mânjeală f. 1. lucrarea de a mânji; 2. Mold. mânzală.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de balegă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)