MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mânér s. n., pl. mânéreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
mâner n. partea unui vas sau instrument de care apucăm cu mâna. [Macedo-rom. mânar = lat. MANUARIUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)