MUȚÉNIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. – Mut + suf. -enie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a muțénie f. (d. mut). Starea omuluĭ mut. Fig. Mare liniște: muțenia becĭuluĭ. Tăcere indiferentă, mutizm [!]. – Muțenia e o infirmitate legată de surzenie, al căreĭ rezultat este. Rare orĭ muțenia e cauzată de defectele organelor vocale. De ordinar, mutu nu vorbește fiind-că n´a auzit nicĭodată vorbindu-se. Abatele Francez de l´Épée († 1789) și continuatoru opereĭ lui, abatele Sicard († 1822), aŭ inventat un alfabet compus din semne făcute din degete, pin [!] care se poate vorbi cu surdo-muțiĭ. Chear [!] și mișcările buzelor și ale fețeĭ contribue a-ĭ face pe surdo-muțĭ să te înțeleagă și a-ĭ face să pronunțe sunete, deși nu le aud.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!muțénie (-ni-e) s. f., art. muțénia (-ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii, art. muțéniile (-ni-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită muțenie f. 1. starea celui mut; 2. fig. tăcere: în muțenia odăilor AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a