MURSECÁ, múrsec, vb. I. Tranz. 1. (Pop.) A mușca rupând, sfâșiind. 2. (Reg.) A strivi, a zdrobi oasele sau carnea unei ființe (vii); a învineți. ♦ Fig. A bate pe cineva. [Var.: mursicá vb.I] – Lat. morsicare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mursecá (múrsec, mursecát), vb. – A mușca (se zice numai despre animale). Mr. mursicare. Lat. morsicāre, din morsum (Pușcariu 1135; Candrea-Dens., 1179; Tiktin), cf. it. morsicare, sp. amusgar, gal. amosgar. – Der. mursecătură, s. f. (mușcătură); mîrsecăciune, s. f. (înv., stimul, tentație), pe care Tiktin încerca s-o explice prin sl.Sursa: Dicționarul etimologic român
mursecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 múrsecăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mursecà v. a mușca, vorbind de fiare sălbatice: cine e mursecat de șarpe, se păzește și de șopârlă PANN. [Lat. MORSICARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a