Am găsit 22 de definiții pentru cuvantul/cuvintele mura:

MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); apune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



múra (múre), s. f. – Prapur, mezenter. – Mr. (a)mură. Probabil dintr-un lat. *mula (Meyer, Neugr. St., III, 45; Pascu, I, 34; Candrea; cf. Mușlea, Dacor., VIII, 212), cf. alb. muljë (după Capidan, Raporturile, 515, din alb.), ngr. μούλα, fr. mule. Der. din gr. μύλη (Giuglea, LL, II, 46) este mai puțin probabilă. – Din rom. provine bg. mura (Romansky 121; Capidan, Raporturile, 209).
Sursa: Dicționarul etimologic român

mura, murez I v. t. (eufem.) a uda cu urină (mai ales un așternut, scutece etc.). II v. r. (eufem.d. copiii mici) a urina (în pat, în scutece etc.).
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

murà v. a pune legume în oțet sau saramură. [V. mură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); apune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

múra (múre), s. f. – Prapur, mezenter. – Mr. (a)mură. Probabil dintr-un lat. *mula (Meyer, Neugr. St., III, 45; Pascu, I, 34; Candrea; cf. Mușlea, Dacor., VIII, 212), cf. alb. muljë (după Capidan, Raporturile, 515, din alb.), ngr. μούλα, fr. mule. Der. din gr. μύλη (Giuglea, LL, II, 46) este mai puțin probabilă. – Din rom. provine bg. mura (Romansky 121; Capidan, Raporturile, 209).
Sursa: Dicționarul etimologic român

mura, murez I v. t. (eufem.) a uda cu urină (mai ales un așternut, scutece etc.). II v. r. (eufem.d. copiii mici) a urina (în pat, în scutece etc.).
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

murà v. a pune legume în oțet sau saramură. [V. mură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MÚRĂ3, mure, s. f. Parâmă folosită pentru a trage spre proră colțurile inferioare ale velelor pătrate. – Din it. mura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MÚRĂ2, mure, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Glandă, ganglion de la pieptul sau de la gâtul unor animale. – Cf. alb. mullë.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MÚRĂ1, mure, s. f. Fructul comestibil, negru și lucios, al murului1. ◊ Expr. Mură-n gură = lucru (obținut) fără muncă, fără osteneală, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mură”).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MÚRĂ s.f. (Mar.) 1. Manevră curentă prin care colțul de jos al unei vele se întinde spre proră. 2. Expresie folosită pentru a arăta poziția velierului în raport cu vântul. [< it. mura].
Sursa: Dicționar de neologisme

múră2 s.f. sg. (reg.) saramură în care se pune varza la acrit pentru iarnă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

MÚRĂ s. f. (mar.) 1. parâmă care fixează colțul de vânt al unei vele (la velierele mari). 2. parâmă care întinde spre pupă colțul de jos al velei. ♦ ~ la tribord (sau la babord) = poziție a unui velier care primește vântul din tribord (babord). (< it. mura)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

1) múră f., pl. e (lat. môrum, pop. môra, a. î.; it. cat. sp. mora, vfr. meure, nfr. mûre, pg. amora). Fructu muruluĭ: o cofă de mure. Ochĭ ca murele, ochĭ negri și frumoșĭ. A aștepta mură´n gură, a aștepta cîștig fără muncă, pară mălăĭață. Amigdală (ghindură) la gîtu vitelor. V. momiță 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) múră f., pl. e și ĭ ca gurĭ (orig. nest.). Munt. Mesenter (în măcelărie).
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) *múră f., pl. e și ĭ ca gurĭ (it. mura). Mar. Funia care ține fix vîrfu anteneĭ la prora bărciĭ și care se numește și banie. V. scotă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

múră s. f., g.-d. art. múrei; pl. múre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mură f. 1. rodul murului; 2. Tr. dudă: ochi negri ca murele; 3. pl. murele gâtului, amigdale; 4. rânză (la bou). [Lat. MORA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

mură f. saramură în care se pune varza ce se înăcrește pentru iarnă. [Mold. moare = lat. MURIA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a