MUNGÍU, mungii, s. m. (Înv.) Lumânărar. – Din tc. munçu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mungíu (mungíi), s. m. – Lumînărar. Tc. munci (Șeineanu, III, 86; Lokotsch 1510), din per. mum „lumînare”. – Der. mungerie, s. f. (lumînărie). Sec. XIX, înv.Sursa: Dicționarul etimologic român
mungíŭ m. (din mumgiŭ, turc. mumğu, d. mum, pers. mum, ceară. V. mumie). Vechĭ. Lumînărar (fabricant orĭ vînzător). V. Ĭorga, Negoț 177.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mungíu (înv.) s. n., art. mungíul; pl. mungíi, art. mungíii (-gi-ii)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită