Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele monument:

MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri naționale, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


MONUMÉNT s.n. 1. Lucrare de arhitectură sau de sculptură ridicată în amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. ; (p. ext.) construcție mare cu felurite elemente arhitectonice sau ornamentale. 2. (Fig.) Document istoric de mare valoare; lucrare valoroasă care reprezintă ceva deosebit sau care are o semnificație deosebită pentru știința respectivă. ◊ Monument al naturii = plantă, animal, obiect sau fenomen din natură care are o importanță deosebită sau o semnificație specială. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. monument, lat. monumentum].
Sursa: Dicționar de neologisme

MONUMÉNT s. n. 1. lucrare de arhitectură, de sculptură ridicată în amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. 2. (fig.) document istoric de mare valoare; lucrare valoroasă care reprezintă ceva deosebit sau are o semnificație deosebită pentru știința respectivă. ♦ ~ al naturii = plantă, animal, obiect, teritoriu etc. care prezintă o importanță științifică deosebită. (< fr. monument, lat. monumentum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*monumént n., pl. e (lat. monumentum, d. monére, a aduce aminte. V. mormînt, monstru, mustru). Lucrare arhitectonică saŭ sculpturală făcută în amintirea unuĭ om ilustru saŭ eveniment important: mormîntu luĭ Mausol și columna luĭ Traĭan îs niște celebre monumente. Edificiŭ magnific saŭ colosal: Partenonu e cel maĭ frumos monument al Ateneĭ, mînăstirea Argeșuluĭ e un splendid monument al Româniiĭ. Fig. Carte (operă artistică, literară, științifică) de mare valoare, ca Iliada, Odiseĭa, Eneida, dicționaru luĭ Du Cange ș. a. Primele texte ale uneĭ limbĭ, cum e p. limba fr. populară jurămîntu de la Strassburg (842) saŭ p. limba rom. psaltirea de la Șcheĭa ș. a. Monument funerar, monument rîdicat [!] la un mormînt. Monument public, al statuluĭ saŭ comuneĭ. Monument istoric, monument important p. istoria uneĭ țărĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

monumént s. n., pl. monuménte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

monument n. 1. lucrare de arhitectură sau de sculptură făcută în memoria unui om mare sau a unui eveniment important; 2. edificiu de mare întindere; 3. fig. operă considerabilă destinată să dureze: monumentele spiritului omenesc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri naționale, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MONUMÉNT s.n. 1. Lucrare de arhitectură sau de sculptură ridicată în amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. ; (p. ext.) construcție mare cu felurite elemente arhitectonice sau ornamentale. 2. (Fig.) Document istoric de mare valoare; lucrare valoroasă care reprezintă ceva deosebit sau care are o semnificație deosebită pentru știința respectivă. ◊ Monument al naturii = plantă, animal, obiect sau fenomen din natură care are o importanță deosebită sau o semnificație specială. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. monument, lat. monumentum].
Sursa: Dicționar de neologisme

MONUMÉNT s. n. 1. lucrare de arhitectură, de sculptură ridicată în amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. 2. (fig.) document istoric de mare valoare; lucrare valoroasă care reprezintă ceva deosebit sau are o semnificație deosebită pentru știința respectivă. ♦ ~ al naturii = plantă, animal, obiect, teritoriu etc. care prezintă o importanță științifică deosebită. (< fr. monument, lat. monumentum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*monumént n., pl. e (lat. monumentum, d. monére, a aduce aminte. V. mormînt, monstru, mustru). Lucrare arhitectonică saŭ sculpturală făcută în amintirea unuĭ om ilustru saŭ eveniment important: mormîntu luĭ Mausol și columna luĭ Traĭan îs niște celebre monumente. Edificiŭ magnific saŭ colosal: Partenonu e cel maĭ frumos monument al Ateneĭ, mînăstirea Argeșuluĭ e un splendid monument al Româniiĭ. Fig. Carte (operă artistică, literară, științifică) de mare valoare, ca Iliada, Odiseĭa, Eneida, dicționaru luĭ Du Cange ș. a. Primele texte ale uneĭ limbĭ, cum e p. limba fr. populară jurămîntu de la Strassburg (842) saŭ p. limba rom. psaltirea de la Șcheĭa ș. a. Monument funerar, monument rîdicat [!] la un mormînt. Monument public, al statuluĭ saŭ comuneĭ. Monument istoric, monument important p. istoria uneĭ țărĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

monumént s. n., pl. monuménte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

monument n. 1. lucrare de arhitectură sau de sculptură făcută în memoria unui om mare sau a unui eveniment important; 2. edificiu de mare întindere; 3. fig. operă considerabilă destinată să dureze: monumentele spiritului omenesc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri naționale, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MONUMÉNT s.n. 1. Lucrare de arhitectură sau de sculptură ridicată în amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. ; (p. ext.) construcție mare cu felurite elemente arhitectonice sau ornamentale. 2. (Fig.) Document istoric de mare valoare; lucrare valoroasă care reprezintă ceva deosebit sau care are o semnificație deosebită pentru știința respectivă. ◊ Monument al naturii = plantă, animal, obiect sau fenomen din natură care are o importanță deosebită sau o semnificație specială. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. monument, lat. monumentum].
Sursa: Dicționar de neologisme

MONUMÉNT s. n. 1. lucrare de arhitectură, de sculptură ridicată în amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. 2. (fig.) document istoric de mare valoare; lucrare valoroasă care reprezintă ceva deosebit sau are o semnificație deosebită pentru știința respectivă. ♦ ~ al naturii = plantă, animal, obiect, teritoriu etc. care prezintă o importanță științifică deosebită. (< fr. monument, lat. monumentum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*monumént n., pl. e (lat. monumentum, d. monére, a aduce aminte. V. mormînt, monstru, mustru). Lucrare arhitectonică saŭ sculpturală făcută în amintirea unuĭ om ilustru saŭ eveniment important: mormîntu luĭ Mausol și columna luĭ Traĭan îs niște celebre monumente. Edificiŭ magnific saŭ colosal: Partenonu e cel maĭ frumos monument al Ateneĭ, mînăstirea Argeșuluĭ e un splendid monument al Româniiĭ. Fig. Carte (operă artistică, literară, științifică) de mare valoare, ca Iliada, Odiseĭa, Eneida, dicționaru luĭ Du Cange ș. a. Primele texte ale uneĭ limbĭ, cum e p. limba fr. populară jurămîntu de la Strassburg (842) saŭ p. limba rom. psaltirea de la Șcheĭa ș. a. Monument funerar, monument rîdicat [!] la un mormînt. Monument public, al statuluĭ saŭ comuneĭ. Monument istoric, monument important p. istoria uneĭ țărĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

monumént s. n., pl. monuménte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

monument n. 1. lucrare de arhitectură sau de sculptură făcută în memoria unui om mare sau a unui eveniment important; 2. edificiu de mare întindere; 3. fig. operă considerabilă destinată să dureze: monumentele spiritului omenesc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a