MITÓC s. n. v. metoc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mitóc și (maĭ vechĭ) metóc și metóh n., pl. urĭ, oace și (vechĭ) oașe (vsl. metohŭ, d. ngr. metóhi, fermă mînăstirească, schit, d. met-ého, particip. V. epocă). Mînăstire mică dependentă de alta maĭ mare. Căsuță afară din mînăstire în care locuĭește un călugăr maĭ bogat. Han dependent de o mînăstire p. călugăriĭ care vin în oraș. V. ospiciŭ, sucursală.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mitoc n. V. metoc: s’ajungi dichiu la vr´un mitoc CR.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MITÓC s. n. v. metoc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)